The Underspecification of Past Participles
Sunt formele de participiu trecut care apar în perifrazele pasive și perfecte substanțial identice sau ar trebui mai degrabă să fie distinse în participii pasive și perfecte(ive) accidental omofone? Această carte discută misterul îndelungat al (ne)identității participiului trecut pe baza unei game largi de date sincrone din limbile germanică și romanică, concentrându-se în cele din urmă asupra limbilor germană și engleză, deoarece acestea stabilesc cele mai relevante distincții (de exemplu, alternanța auxiliarului, un auxiliar pasiv care nu este BE).
Împreună cu unele perspective contrastante din slavă, precum și diacronia perifrazei pasive și perfecte, acest lucru indică în mod clar o viziune identitară. Abordarea nouă care este prezentată sugerează că participiile trecute confundă proprietățile diatetice și aspectuale.
Primele determină suprimarea unui argument extern, în timp ce cele din urmă impun o perfectivitate sensibilă la structura evenimentului, care induce finalizarea unei situații numai dacă eventualitatea subiacentă denotă o simplă schimbare de stare. O abordare în acest sens pune în lumină proprietățile complexe ale participiilor trecute și ale auxiliarelor cu care acestea apar, factorii determinanți ai selecției auxiliare, precum și interacțiunea dintre structura argumentului și a evenimentului.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)