Tatăl meu și cu mine: Marais și homosexualitatea comunității

Recenzii ale cititorilor

Recenzile subliniază profunzimea emoțională și semnificația istorică a cărții, în special în ceea ce privește cartierul Marais și comunitatea queer din Paris. Scriitura este lăudată pentru frumusețea și profunzimea sa, ceea ce o face potrivită atât pentru cititorii generali, cât și pentru mediul academic.

⬤ Bine documentată și frumos scrisă
⬤ impact emoțional profund
⬤ integrează narațiuni personale și istorice
⬤ benefică atât pentru cititorii generali, cât și în scopuri academice
⬤ reprezentare excelentă a comunității queer.

Unii recenzenți și-au exprimat dezamăgirea cu privire la problemele de sănătate ale autorului, care i-ar fi putut afecta munca.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

My Father and I: The Marais and the Queerness of Community

Conținutul cărții:

Este un muzeu viu al unei vieți evreiești demult apuse și, se presupune, o mărturie a succesului modelului francez de integrare socială. Este un cămin comunal în care se spune că bărbații și femeile gay sfidează modelul francez de integrare socială.

Este un loc al libertății și toleranței în care persoanele de culoare și lesbienele se simt totuși nedorite și în care tinerii sioniști din suburbii se adună în fiecare duminică și uneori hărțuiesc arabii. Este un subiect fierbinte în presă și la televiziune. Este deschis spre lume și deschis pentru afaceri.

Este un loc în care poți fi văzut și un loc al invizibilității.

Este ca o casă pentru mine, un loc în care mă simt în siguranță și nelalocul meu și în care tatăl meu s-a simțit confortabil și alienat în același timp. Este un loc al nostalgiei, inovației, rușinii, mândriei și anxietății, unde localul și globalul se intersectează la bine și la rău.

Și la bine și la rău, este un cartier francez. --Amestecând memorii personale, studii urbane, istorie culturală și critică literară, precum și o selecție generoasă de fotografii, cartea Tatăl meu și cu mine se concentrează pe Marais, cel mai vechi cartier din Paris care a supraviețuit. De asemenea, cartea dezvăluie frumos complexitatea relației dintre un tată evreu și un fiu homosexual, fiecare revendicând același cartier ca fiind al său.

Pornind de la istoria Maraisului și de la semnificația sa în construirea unei identități naționale franceze, David Caron propune o regândire a comunității și analizează modul în care evreii, imigranții chinezi și homosexualii și-au însușit Maraisul. Aceste comunități întruchipează, în angajamentul lor față de spațiul urban, o provocare zilnică la adresa conceptului francez de cetățenie universală, care le refuză orice legitimitate politică. Caron trece de la contextul strict francez la probleme mai teoretice, cum ar fi arhaismul social și politic, imigrația și diaspora, supraviețuirea și bântuirea, diviziunea public/privat și prietenia de grup ca metaforă pentru formele indisciplinate și dinamice de comunitate, precum și dezastre fondatoare, cum ar fi SIDA și Holocaustul.

Caron spune, de asemenea, povestea tatălui său, un evreu maghiar și supraviețuitor al Holocaustului care a emigrat în Franța și a numit odată Maraisul casa sa.