Temple și sanctuare din Levantul epocii timpurii a fierului: Recuperarea după colaps

Titlul original:

Temples and Sanctuaries from the Early Iron Age Levant: Recovery After Collapse

Conținutul cărții:

Viziunea pentru această lucrare impresionantă despre arhitectura templelor din Levant s-a născut din munca autorului asupra modelelor templelor romane din Peninsula Iberică și din referințele continue la influențele semitice asupra modelelor sanctuarelor atât în Peninsulă, cât și în Africa de Nord. Se presupunea că colonizarea feniciană a adus cu sine înflorirea deplină a formelor arhitecturale levantine. Cu toate acestea, pe măsură ce Mierse a început să caute materiale relevante despre Levantul antic, a descoperit că nu s-a scris niciodată o sinteză generală și că era practic imposibil să se recunoască și să se izoleze elementele semitice în formele arhitecturale. Această carte răspunde acestei nevoi.

Analiza prezentată aici este comparativă și urmează metodologia cea mai frecvent utilizată de istoricii arhitecturii de-a lungul secolului al XX-lea. Este o abordare formalistă și permite izolarea liniilor de continuitate și detectarea discontinuităților. În timp ce Mierse se bazează în mare măsură pe această metodă tradițională, el introduce, de asemenea, unele abordări ale școlii postprocesuale de arheologie în încercările sale de a discerne un mod adecvat pentru cult de a fi investigat de arheologie.

Sanctuarele pe care le prezintă această carte au fost ridicate între sfârșitul Epocii Bronzului Târziu (căruia i se atribuie convențional data de 1200 î. Hr. ) și anexarea regiunii levantine la Imperiul Asirian (când Mesopotamia a devenit din nou foarte influentă în regiune). Subiectul se referă la templele care au fost produse în perioada în care Levantul era o entitate proprie și independentă politic de Egipt, Mesopotamia sau Anatolia. În această perioadă, proiectele alese pentru a fi incluse în această carte trebuie să reflecte alegerile locale, mai degrabă decât să rezulte din concepte impuse din exterior.

Arhitectura care a apărut în urma decăderii epocii bronzului târziu și a reapariției ulterioare a coeziunii sociale a manifestat schimbări semnificative în formă și funcție. Cele cinci secole analizate dezvăluie evoluții interesante în arhitectura sacră și arată că, deși arhitecții din primul mileniu î.Hr. au menținut linii importante de continuitate cu evoluțiile din cele două milenii anterioare, ei au fost, de asemenea, capabili să creeze forme noi pentru a răspunde noilor nevoi.

În acest volum fascinant sunt incluse 90 de pagini de fotografii, desene, planuri și hărți.