Teoria romanului

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare cuprinzătoare a istoriei și teoriei romanului, subliniind detaliile sale dramatice, ironia și implicațiile filosofice mai profunde. În timp ce unii cititori îi apreciază intuițiile bogate și scriitura elegantă, alții o critică pentru că este prea amplă și plină de observații banale.

⬤ Explorarea cuprinzătoare a istoriei și teoriei romanului
⬤ stil de scriere elegant și lucid
⬤ perspective filosofice profunde și analize narative semnificative
⬤ servește ca o resursă valoroasă pentru pasionații de literatură.

⬤ Unele analize pot părea banale
⬤ critica opiniilor neo-marxiste poate să nu rezoneze cu toți cititorii
⬤ percepută ca fiind prea largă și lipsită de profunzime în anumite observații.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Theory of the Novel

Conținutul cărții:

Romanul este cea mai importantă formă a artei occidentale. El își propune să reprezinte totalitatea vieții; este nava amiral pe care literatura o lansează împotriva gândirii sistematice a științei și filosofiei. Datoare lui Luk cs și Bakhtin, lui Auerbach și Ian Watt, Teoria romanului de Guido Mazzoni deschide noi drumuri, construind o înțelegere istorică a modului în care romanul a devenit cartea modernă a vieții: una dintre cele mai bune reprezentări ale experienței noastre despre lume.

Genul a apărut în timpul unei lungi metamorfoze a formelor narative care a avut loc între 1550 și 1800. Până în secolul al XIX-lea, acesta a ajuns să cuprindă un corpus de texte care se disting prin libertatea lor față de limitele formale tradiționale și prin particularitatea narațiunilor lor. Mazzoni explică faptul că romanele moderne constau în povești spuse în orice fel, de naratori care există - ca și noi - ca ființe contingente în timp și spațiu. Prin urmare, ele prezintă o interpretare, nu o copie, a lumii.

Romanele acordă o nouă importanță poveștilor bărbaților și femeilor obișnuiți și permit cititorilor să pătrundă în alte vieți și în alte versiuni ale adevărului. După cum arată în mod clar Teoria romanului, această formă de artă povestește o epocă și o societate în care experiențele individuale nu converg, ci proliferează, în care lumea comună s-a fragmentat într-o pluralitate de lumi mici, locale, fiecare absolută în particularitatea sa.