Teurgie: Teorie și practică: Misterele ascensiunii către divin

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare aprofundată a practicilor și filosofiilor teurgice, așa cum au fost interpretate de neoplatonici, făcând legătura între gândirea greacă antică și înțelegerea modernă a magiei și a ocultismului. Ea examinează rolul inițierii și conceptul de suflet în diferite tradiții, inclusiv legăturile cu epopeea homerică și interpretările simbolurilor teurgice.

Cartea este detaliată și bine documentată, oferind o perspectivă unică asupra teurgiei prin prisma filosofiei neoplatonice. Ea împletește eficient contextul istoric cu aplicațiile practice, ceea ce o face o lectură esențială pentru cei interesați de ocultism, istorie și creștinism. Autorul oferă concepte provocatoare și o analiză profundă a corespondențelor ezoterice.

Complexitatea conținutului poate fi copleșitoare pentru cititorii ocazionali sau pentru cei nefamiliarizați cu subiectul. Unele concepte pot necesita o analiză atentă și cunoștințe prealabile ale disciplinelor conexe, ceea ce ar putea să o facă mai puțin accesibilă.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Theurgy: Theory and Practice: The Mysteries of the Ascent to the Divine

Conținutul cărții:

Leagă practica magică a teurgiei de epoca lui Homer

- Explorează numeroasele teme și evenimente teurgice din Odiseea și Iliada.

- Analizează scrierile neoplatonicienilor Porfir și Proclu, arătând cum ambii descriu praxisul ritual tehnic al teurgiei în termeni homerici.

- Examinează metodele telestikē, o formă de animație a statuii teurgice și o tehnică de divinizare a sufletului, și modul în care teurgia se aseamănă cu zborul sufletesc șamanic.

Definită pentru prima dată de Oracolele caldeene din secolul al II-lea, teurgia este o practică magică antică prin care practicanții divinizau sufletul și realizau uniunea mistică cu o zeitate, Demiurgul sau Unul.

În acest studiu detaliat, P. D. Newman împinge rădăcinile teurgiei cu mult înainte de vremea lui Homer. El arată cum Oracolele caldeene erau scrise nu numai în greaca homerică, ci și în hexametru dacic, același metru ca epopeile lui Homer. Făcând legătura între practicile șamanice grecești din perioada arhaică târzie și riturile teurgice din antichitatea târzie, autorul explică cum atât anabasis, ascensiunea sufletului, cât și katabasis, coborârea sufletului, pot fi considerate varietăți ale zborului sufletesc șamanic și cum aceste practici existau în cultura greacă antică înainte de afluxul influenței șamanice din Tracia și nordul Hiperborean.

Autorul explorează numeroasele teme teurgice și evenimente simbolice din Odiseea și Iliada, inclusiv celebra călătorie a lui Odysseus în Hades și incidentul rugului funerar al lui Patroclus. El prezintă o analiză atentă a Peșterii nimfelor, comentariul lui Porfir la Odiseea lui Homer, precum și o privire detaliată asupra lecturii simbolice a Iliadei lui Homer de către Proclus, arătând modul în care ambii neoplatonicieni descriu teoria filosofică și practica tehnică rituală a teurgiei. Folosind Oracolele caldeene ca studiu de caz, Newman examinează în detaliu metodele de telestikē, o formă de animație teurgică a statuii, legând această practică de tradițiile antice egiptene și grecești, precum și de tehnicile teurgice de divinizare a sufletului.

Dezvăluind modul în care artele teurgice sunt mult mai vechi decât secolul al II-lea, studiul lui Newman nu examinează doar teoria filosofică a teurgiei, ci și practicile rituale reale ale teurgiștilor, așa cum sunt descrise în propriile lor cuvinte.