The Child That Books Built: O viață în lectură

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Francis Spufford, „The Child That Books Built”, combină memoriile și analiza literară, explorând modul în care lectura i-a modelat copilăria și dezvoltarea personală. Cartea reflectă asupra diverselor cărți îndrăgite din copilărie, intercalate cu discuții psihologice și academice, pe care unii cititori le-au găsit captivante, în timp ce alții au considerat că au distrus fluxul narativ. În ciuda răspunsurilor mixte la abordarea sa academică, mulți au lăudat stilul de scriere și rezonanța emoțională a întoarcerii la textele formative.

⬤ Stil de scriere captivant și liric
⬤ îndeamnă la reflecție asupra importanței lecturii în copilărie
⬤ rezonează cu propriile experiențe ale multor cititori
⬤ analiză bine structurată a modului în care cărțile influențează dezvoltarea personală
⬤ foarte ușor de relaționat pentru bibliofili.

⬤ Se bazează mult pe teorii academice, care pot părea plictisitoare sau copleșitoare
⬤ nu toți cititorii se conectează la cărțile specifice discutate
⬤ poate să nu rezoneze dacă experiențele de lectură din copilărie diferă de cele ale autorului
⬤ unii consideră că îi lipsește o narațiune coerentă.

(pe baza a 24 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Child That Books Built: A Life in Reading

Conținutul cărții:

În această lungă scrisoare de dragoste către cărțile pentru copii și minunile pe care le fac, Francis Spufford face o mărturisire: cărțile au fost mama lui, tatăl lui, școala lui.

Cititul l-a făcut ceea ce este. Pentru a înțelege farmecul ficțiunii, Spufford se întoarce la primele sale întâlniri cu cărțile, explorând clasici îndrăgiți precum Vântul în sălcii, Mica casă din prerie și Cronicile din Narnia.

El recreează entuziasmul descoperirii, scriind cu bucurie despre momentul în care semnele neclare de pe o pagină devin cuvinte. Împletind dezvoltarea copilului, reflecția personală și observația socială, Spufford arată forța ficțiunii în modelarea unui copil: cum poveștile îi permit să scape de durere și să stăpânească lumea, cum ne schimbă limitele spusului, cum ne extind camerele imaginației.