The Cuban Club: Povestiri

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 11 voturi.

Titlul original:

The Cuban Club: Stories

Conținutul cărții:

O capodoperă a atmosferei și a decorului, a caracterului și a amintirii, The Cuban Club este povestea supremă a maturizării lui Barry Gifford, spusă sub forma a șaizeci și șapte de povestiri legate între ele, un mit al creației despre cădere văzut prin ochii unui băiat inocent pe punctul de a deveni un bărbat inocent. Desfășurată în Chicago în anii 1950 și la începutul anilor 1960, pe fundalul huliganilor mărunți ai mafiei din Chicago și al fetelor și femeilor care le sunt atașate, povestea prezintă apropierea crimelor odioase și prețul care trebuie plătit pentru ele.

Pentru Roy și prietenii săi, aceste răsturnări de situație și tragedii trec în derivă ca niște resturi curioase. Poveștile în sine sunt ca niște koan-uri, care se termină adesea cu întrebări, rareori cu o concluzie. Povestea care încheie cartea este sub forma unei scrisori a lui Roy către tatăl său, la patru ani după moartea acestuia, dar scrisă ca și cum ar fi fost încă în viață.

Într-adevăr, pe tot parcursul The Cuban Club, Roy se îndoiește că divorțul sau chiar moartea există cu adevărat într-o lume în care totul pare atât de viu și conectat. Barry Gifford își scrie poveștile despre Roy de peste treizeci de ani, iar povestirile anterioare despre Roy au fost publicate în Wyoming, Memories from a Sinking Ship și The Roy Stories.

Însă în The Cuban Club el cristalizează forma pe care a creat-o în aceste povestiri. Într-adevăr, pentru a găsi precedente pentru The Cuban Club, trebuie să ne uităm nu la alte colecții de povestiri, ci la alte mituri ale creației - la Gilgamesh, la Vechiul Testament sau la trilogia Memory of Fire a lui Eduardo Galeano.

Vârsta lui Roy variază aici între șase și nouăsprezece ani și înapoi la doisprezece ani. El vede cu ochii unui clarvăzător care nu pare să îmbătrânească și care nu știe să judece binele sau răul în circumstanțe sau în oameni, nici măcar să se întrebe de ce lucrurile sunt așa cum sunt, ci să se bucure de romantismul unei lumi care se clatină mereu în fața catastrofei, dar care abundă în haruri salvatoare.