The Deprived, Volumul 1: Inocent pe culoarul morții

Recenzii ale cititorilor

Cartea „The Deprived: Innocent on Death Row” oferă o explorare aprofundată a pedepsei capitale prin studii de caz emoționante ale unor persoane condamnate pe nedrept. Autorul utilizează cercetări amănunțite și interviuri personale pentru a prezenta o narațiune convingătoare care evidențiază nedreptățile din cadrul sistemului de justiție penală. Cititorii găsesc poveștile emoționante și pătrunzătoare, provocând gânduri mai profunde cu privire la implicațiile pedepsei cu moartea.

Bine documentată și incitantă la reflecție, cartea oferă povești individuale puternice care prezintă impactul emoțional și psihologic al condamnărilor nedrepte. Mulți cititori au apreciat stilul de scriere captivant, statisticile pătrunzătoare și capacitatea autorului de a echilibra faptele cu relatările personale. Profunzimea temei încurajează cititorii să își reconsidere poziția față de pedeapsa capitală.

Unele recenzii au remarcat că, deși poveștile individuale sunt de impact, structura generală ar putea beneficia de un arc narativ mai puternic pentru a conecta mai bine studiile de caz. Câțiva cititori au considerat că anumite detalii despre sistemul de justiție penală ar fi putut fi elaborate, lăsându-i să dorească mai multă profunzime în anumite domenii.

(pe baza a 11 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Deprived, Volume 1: Innocent on Death Row

Conținutul cărții:

Șase americani spun poveștile sfâșietoare despre cum au ajuns pe culoarul morții pentru crime pe care nu le-au comis niciodată. În unele cazuri, au fost la câteva minute distanță de a fi executați, în ciuda nevinovăției lor.

The Deprived: Innocent on Death Row oferă o perspectivă rară asupra vieții pe culoarul morții.

Prin intermediul unor interviuri convingătoare, cartea descrie modul în care mame și tați nevinovați devin brusc victime ale unei violențe lipsite de sens într-un mediu penitenciar vicios, în care supraviețuirea lor depinde adesea de a deveni la fel de brutali ca ucigașul din celula de lângă ei.

Cu toate acestea, cartea este, de asemenea, o poveste încurajatoare despre modul în care oamenii pot supraviețui chiar și celei mai mari nedreptăți și despre modul în care deținuții nevinovați condamnați la moarte, după exonerarea lor, au reușit să transforme o viață în izolare într-o viață plină de dragoste, speranță și credință. Dar, în ciuda faptului că părăsesc astăzi culoarul morții, acesta nu îi va părăsi niciodată.

Derrick Jamison, exonerat după 20 de ani:

Când a fost anunțată execuția lui Derrick, acesta petrecuse deja mai bine de 15 ani pe culoarul morții, trăind în disperare, dar acum, când stătea singur în celulă, știind că calvarul său era pe cale să ia sfârșit, nu a găsit nicio consolare pentru el însuși. Când și-a luat ultima masă, a mai avut o dorință - ca execuția sa să fie rapidă și fără durere. Nu toți cei 18 bărbați care au fost executați înainte de Derrick au fost atât de norocoși.

„Au fost forțați să iasă din celulele lor, legați pe o targă și li s-a injectat otravă în sânge. Mulți au suferit fizic atunci când au fost uciși. Trebuiau să li se facă injecții din nou și din nou. Faptul că știam că moartea poate fi dureroasă m-a speriat cu adevărat”, spune Derrick.

Sunny Jacobs, exonerat după 16 ani:

„Gardienii nu aveau voie să vorbească cu mine pentru că, dacă ar fi început să mă vadă ca pe o ființă umană, ar fi putut să nu participe la luarea vieții mele. Prin urmare, trebuiau să mă trateze ca pe o ființă mai puțin umană”, spune Sunny.

Din aceleași motive, nu i s-a spus niciodată pe nume. Doar numărul ei de deținut.

„Acesta este numărul tău de inventar până când ei decid că trebuie să mori”.

Kwame Ajamu, exonerat după 38 de ani:

Old Sparky era scaunul electric, iar Kwame se afla în casa morții de doar câteva minute când gardienii i-au prezentat ceea ce urma să fie destinația sa finală în viață.

„M-a mortificat. Imaginează-ți ce efect are acest tip de cruzime asupra unui băiat de 17 ani care știe că este nevinovat. M-a dărâmat și mi-a lăsat cicatrici psihice pe viață. Nu mă voi putea scutura niciodată de acea experiență. Când altor oameni nu le pasă dacă ești viu sau mort, îți pierzi încrederea în umanitate. Îmi voi aminti acele minute îngrozitoare până în ziua în care voi muri.”.

Nick Yarris, exonerat după 22 de ani:

„În mod normal, m-aș răni pur și simplu. Mi-aș lovi capul de perete până aș simți gustul sângelui. Pentru că atunci când simțeam durerea, începeam să mă simt viu și îmi aminteam că sunt încă om. Dar când nu a fost suficient, am încercat să mă sinucid”, spune Nick, povestind că unul dintre motivele pentru care probabil nu a reușit niciodată să se sinucidă a fost acela că nu își putea dezamăgi părinții. Simțea că le era dator să își dovedească nevinovăția, pentru că ei pierduseră deja atât de multe în viață.

Damon Thibodeaux, exonerat după 15 ani:

„Până când am stat în acea cameră de interogatoriu, am fost întotdeauna convins că o persoană nu ar mărturisi niciodată o crimă pe care nu a comis-o. Eu am fost persoana care a făcut-o. Până când nu veți fi puși în situația în care am fost eu, nu veți înțelege niciodată de ce. Dar anchetatorilor li se permite să vă manipuleze și să vă forțeze să obțineți o mărturisire. La un moment dat, toată lumea va ceda. Când am făcut-o eu, adevăratul criminal a scăpat. Astăzi, știm cu toții că el este încă în libertate”, spune Damon.

Herman Lindsey: exonerat după 3 ani:

„Punându-mă pe culoarul morții, Dumnezeu mi-a dat o voce. Se schimbă părerea oamenilor când îmi spun povestea. Dumnezeu a știut că trebuie să ajung în rândul condamnaților la moarte pentru a obține această voce”, spune Herman.