The Fans Have Their Say KISS: We Wanted the Best and We Got the Best - of the '90s and Beyond

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 3 voturi.

Conținutul cărții:

În anii 1970 eram încă la școală. Un copil al anilor șaizeci, care creștea în nebuniile anilor șaptezeci, cu o franjuri floppy și haine foarte proaste. Pentru câțiva ani înainte, Marea Britanie - unde locuiesc - a fost inundată de fenomenul "Glam Rock". Trupe britanice precum Slade, The Sweet și Gary Glitter au condus "Revoluția Glam" în Anglia, iar o mișcare similară începea să se formeze, să se dezvolte și să evolueze rapid în Statele Unite și a luat avânt într-un mod foarte mare.

Un mod ostentativ, obraznic și sclipitor. Eram un mare fan al benzilor desenate americane și al filmelor "Hammer Horror", iar la orizont se profila o formație americană, care era un amalgam al tuturor acestora. Părinții mei îmi cumpărau în mod regulat "Monster Mag", o revistă de postere horror și Hammer House of Horror - ambele trebuiau să fie pentru copii puțin mai mari și se adresau adolescenților și adulților - și benzi desenate precum Hulk, Daredevil și Silver Surfer. Am asimilat revistele lucioase și benzile desenate ale vremii și mi-am cheltuit majoritatea banilor de buzunar pe ele.

Eram într-o lume a mea, mă complăceam în tărâmurile "comic-fantasy". Apoi am dat peste KISS... Treceam pe lângă Virgin Records, cel mai mare și cel mai bun magazin de discuri al nostru, în martie '79, și acolo, în vitrină, era un album care ieșea în evidență din toată "banalitatea" din jur și care mă atrăgea pe mine și fixațiile mele pentru "horror/comics". Albumul era "Destroyer" - care fusese lansat deja de trei ani - și nu am avut alte gânduri în minte, TREBUIA să îl am. La acea vreme nu ascultasem niciodată KISS și nici măcar nu auzisem de ei - aveam doar 13, aproape 14 ani, iar viața mea, așa cum am menționat anterior, se învârtea în jurul filmelor horror și al eroilor din benzile desenate, dar formația de pe coperta acestui album părea să înglobeze ambele elemente. Arătând ca niște "supereroi" venind de pe un munte, pictura de pe coperta albumului "Destroyer" a fost cea care mi-a atras atenția cel mai mult. Cu pumnii lovind aerul plin de fum, cei patru mastodonți "cu tocuri" arătau ca o forță de luat în seamă și aveam să descopăr mai târziu ce "tur de forță" muzicală au fost. Albumul a fost cumpărat imediat ce am reușit să strâng banii necesari și din acea zi nu am mai privit înapoi. Am luat discul acasă, l-am ascultat până la moarte pe casetofonul tatălui meu - pentru că nu aveam niciunul la acea vreme - și asta a fost tot, eram cucerit, KISS era trupa mea preferată și chiar și acum, 38 de ani mai târziu, încă mai sunt. Am toate albumele, pe CD, multe tricouri și i-am văzut de opt ori și va fi cel puțin o dată pe acest turneu vine, de asemenea.

De asemenea, l-am văzut pe Ace Frehley live de trei ori, ceea ce este întotdeauna o experiență uimitoare. L-am întâlnit pe Gene Simmons, aproape l-am întâlnit pe Ace Frehley la "interviul care nu a avut loc niciodată", am corespondat cu Bruce Kulick, am fost la o conferință de presă pentru KISS - cu ei machiați în întregime timp de douăzeci de minute - și chiar am fost să-i văd în SUA în turneul "Monster" cu Motley Crue.

Consider că am fost extrem de norocos în aceste evenimente și mai multe detalii vor fi dezvăluite în detaliu în ultimele pagini ale acestei cărți. Așadar, iată-i, KISS - LEGENDELE Rock 'n' Roll-ului - supereroi care au schimbat și continuă să schimbe fața rock 'n' roll-ului Tot ce ne mai trebuie acum este un alt turneu de reunire a formației originale...