The Illuminated Burrow: A Sanatorium Journal

Conținutul cărții:

Max Blecher a început să scrie Bârlogul luminat în 1937 și a continuat să lucreze la el până la moartea sa în primăvara anului următor, însă versiunea sa completă a fost publicată postum abia în 1971. Acesta a fost ultimul „roman” din ceea ce poate fi numit o trilogie care include Aventuri în irealitatea imediată și Inimi cicatrizate și, ca și acestea, distorsionarea imaginativă a experiențelor reale amintește de Bruno Schulz, precum și de autoficțiunea suprarealistă a lui André Breton și Michel Leiris. Plasat în sanatoriile în care Blecher a fost tratat de tuberculoză spinală, naratorul aparent este forțat să se confrunte cu puterea și limitele memoriei în timp ce încearcă să capteze ultimele momente ale vieții așa cum trec „ca cenușa... printr-o sită”, un ultim efort de a recupera frumusețea zilelor petrecute la granița dintre veghe și visare, întâlnind lucruri minunate atât în interiorul, cât și în afara zidurilor sanatoriului, în interiorul și în afara propriului corp. Pe măsură ce puterile sale fizice se diminuează și devine permanent imobilizat la pat, viața naratorului migrează către conștiința sa interioară, o „vizuină luminată” în care realitatea nu poate fi distinsă de fantezie, în care suprarealul și mundanul fuzionează perfect pentru a pune în scenă temerile și fascinațiile provocate de lumea vibrantă care dispare treptat.

Blecher și-a explicat odată metoda:

Idealul meu în materie de scriere ar fi să transpun în literatură tensiunea ridicată dintr-un tablou de Salvador Dalí. Acea demență rece, perfect lizibilă și esențială, este ceea ce aș vrea să obțin. Explozii care se produc între pereții camerei și nu la o distanță între continente chimerice și abstracte.... Suprarealismul ar trebui să doară ca o rană adâncă.