The Last Jews in Baghdad: Amintirea unei patrii pierdute

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Ultimii evrei din Bagdad” de Nissim Rejwan este o carte de memorii captivantă despre comunitatea evreiască irakiană, care explorează istoria bogată, cultura și experiențele personale ale autorului, care reflectă asupra vieții sale în Bagdad înainte de a emigra în Israel. Narațiunea combină contextul istoric cu anecdotele personale, dezvăluind luptele și bucuriile unei comunități care a dispărut în mare parte.

Narațiunea captivantă și amuzantă, bogată în detalii istorice, oferă o perspectivă asupra comunității evreiești din Irak, evocă nostalgia cu descrieri vii ale mâncării și culturii și umple un gol în literatura despre acest subiect. Prezintă o reminiscență sinceră a vieții în Bagdadul de la începutul secolului XX.

Narațiunea este uneori lipsită de coerență, cu unele digresiuni care pot deruta cititorul. Există cazuri de relații de familie neclare și discrepanțe în detalii, care pot întrerupe fluxul. Unele contexte culturale nu sunt explicate în mod adecvat, iar educația autorului este prezentată într-un mod dezarticulat.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Last Jews in Baghdad: Remembering a Lost Homeland

Conținutul cărții:

Odinioară, în Bagdad trăia o comunitate evreiască înfloritoare. Mai mult de o treime din locuitorii orașului erau evrei, iar obiceiurile și sărbătorile evreiești contribuiau la stabilirea modelului vieții culturale și comerciale a Bagdadului.

Pe străzile orașului și în bazaruri, evrei, musulmani și creștini - toți irakieni de origine - se amestecau, vorbind practic aceeași arabă colocvială și împărtășind un sentiment comun de identitate națională. Apoi, parcă peste noapte, s-a născut statul Israel, iar granițele dintre evrei și arabi au fost trasate. În următorii doi ani, aproape întreaga populație evreiască din Bagdad a părăsit patria irakiană, pentru a nu se mai întoarce niciodată.

În aceste memorii frumos scrise, Nissim Rejwan își amintește de comunitatea evreiască pierdută din Bagdad, în care a fost copil și tânăr din anii 1920 până în 1951. El pictează un tablou minuțios și detaliat al creșterii sale într-o familie din clasa de mijloc, al relațiilor cu o serie de vecini și proprietari pestriți, al dificultăților întâmpinate în școlile locale și, în cele din urmă, al descoperirii plăcerilor autoeducației și trezirii sexuale.

Rejwan împletește povestea sa personală cu povestea renașterii culturale care a înflorit în Bagdad în anii tinereții sale, descriind modul în care munca sa ca director de librărie și redactor la Iraq Times i-a adus prietenia cu multe dintre cele mai importante figuri intelectuale și literare ale țării. El își încheie povestea amintindu-și cum frământările politice și culturale care au însoțit fondarea Israelului, precum și sugestiile generale trimise de primii sosiți în noul stat, l-au lăsat cu o ambivalență profundă în timp ce își lua un ultim rămas bun de la o patrie care devenise ostilă evreilor nativi.