The Moon Under Her Feet

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă o perspectivă unică și imaginativă asupra relației dintre Maria Magdalena și Iisus, adânc înrădăcinată în temele femininului divin și ale mitologiei zeițelor. Mulți cititori au considerat-o frumos scrisă, captivantă și provocatoare, lăudând capacitatea sa de a inspira autoreflecția și evoluția personală. Cu toate acestea, unii au criticat-o pentru lipsa de acuratețe și coerență istorică, sugerând că se bazează pe surse discreditate.

Frumos scrisă, cu imagini vii, narațiune captivantă, teme care îndeamnă la reflecție, perspectivă unică asupra Mariei Magdalena, inspiră auto-reflecția, se citește repede, rezonează emoțional și susține temele Femininului Divin.

Unii cititori au găsit povestea dezarticulată și tensionată, au pus la îndoială acuratețea istorică a afirmațiilor, au remarcat dependența de surse îndoielnice și au considerat că îi lipsește profunzimea în anumite domenii.

(pe baza a 41 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Capitolul 1Steaua de dimineațăȘi s-a arătat o mare minune în cer: o femeie îmbrăcată cu soarele și cu luna sub picioarele ei. -- Apocalipsa 12:1, KJVOÎn ziua în care am fost dat zeiței, m-am trezit înainte de ivirea zorilor, cu o agitație ciudată în mine. Emoția care mă trezise s-a combinat cu frigul și am tremurat, trăgându-mi mantia în jurul meu. Am ieșit afară cu bolul de muls și am inspirat aerul dulce. Am agățat castronul de stâlpul de legare al Nadjei, am înfruntat briza zorilor și am urcat mica ridicătură din spatele casei noastre. Iarba rară arăta o nouă creștere slabă în vârful dealului, unde era expusă la roua și gerul iernii trecute. Nu prea plouase în acest an sau în cel precedent și, deși părinții mei își făceau griji în discuțiile lor, eu mă gândeam prea puțin la asta. Am văzut doar că zilele însorite erau mai bune decât cele ploioase. Ea era acolo - Steaua Dimineții - așa cum promisese bunica Lili, strălucind pe cerul luminat deasupra acoperișurilor îndepărtate ale Ierusalimului, iar sub ea, abia răsărind deasupra formei întunecate a Templului, cea mai subțire semilună. Vântul rece îmi flutura mantia în jurul meu, dar nu-l simțeam, copleșit fiind de acel semn ceresc. Zeița își zâmbea binecuvântarea în ziua mea specială, iar luna era sub picioarele ei. În curând, răcit, am coborât dealul și am luat castronul. Nadja stătea deja în așteptare pe banca ei de muls și mă privea cu ochi blânzi.

I-am pus doi pumni de ovăz în cutia ei, iar ea a mestecat fericită, mișcându-și fălcile mici și dând din urechi lungi rapid. Ți-am spus că o să-ți dau lapte în dimineața asta, Mari, pentru că abia ți-ai spălat părul pentru festival Acum o să miroși a capră, a certat-o mama, ținându-și departe de față norul întunecat de păr, în timp ce vântul din zori îl flutura în jurul ei. Mi-am lipit fruntea de burta rotundă a Nadjei, scoțând ultimele picături de lapte. Nadja miroase bine. O străfulgerare de furie neobișnuită mi-a alinat frământările ciudate din burtă. Mama a luat laptele, iar eu am dezlegat-o pe Nadja, am condus-o pe pantă până în mijlocul movilei de iarbă și i-am înfipt bine cuiul în pământ cu o piatră grea. Mi-am pus brațele în jurul gâtului ei și mi-am târât părul curat pe spatele ei castaniu. Ea behăia compătimitor. Aveam lacrimi în gât. Zorii albiseră așchia palidă a lunii până la un alb fără sânge, dar Regina Cerului încă strălucea ca o lumânare mică în dimineața albastră. Semnul meu. Va rămâne chiar și atunci când soarele va răsări și își va ascunde lumina. Amintindu-mi de asta, am simțit cum fluturatul se ușurează. Am intrat și mama mi-a pus în mână o ceașcă aburindă. A început să mă pieptene. Am băut căldura Nadiei cu laptele ei. Lasă-mă pe mine să fac asta, Aethel. Trebuie să îi îmbraci pe cei mici, a spus bunica, ridicând din cutia ei de bijuterii sculptată și căptușită cu lână purpurie bentița din verigi de aur pe care urma să o port. Bebelușul Lazarus încă dormea.

Mama a pieptănat buclele negre ale Marthei și i-a pus cea mai bună rochie, în timp ce bunica se lupta cu bentița, care voia să alunece în față peste ochii mei. Martha avea doar trei ani, cu doi ani mai mică decât mine, și plângea și ea după bentiță. Mama a liniștit-o cu o panglică vopsită în șofran și s-a întors la mine cu pieptenele ei. Nu-i împleti părul Aethel. Este o glorie. Bunicul Claudiu a vorbit din ușă, cu brațele pline de ramuri înflorite. Ai vrea să-i ispitești pe îngeri, atunci? a spus mama, adulmecând mâini pline de părul meu pentru miros de capră. Bunica Lili a luat florile și a început să le împletească cu fâșii de in într-o ghirlandă. Fariseii o vor acoperi cu siguranță, a observat ea. Lasă-i pe farisei să-și voaleze servitoarele dacă vor, a ironizat bunicul. Ochiul înfometat de plăcere este cel care se rătăcește. Liniște, a avertizat bunica. Copilul este nevinovat. Bunicul m-a ridicat la înălțimea lui; picioarele îmi atârnau. Ferocitatea ochilor lui albaștri mă nedumrea, deși nu mă puteam teme niciodată de el. Mă învățase numele și ascunzătorile păsărilor și animalelor sălbatice de-a lungul pârâurilor mici dintre dealuri, cum să le cioplesc imaginile din lemn fără să mă tai și cum să nu mă rătăcesc. M-a sărutat pe fiecare obraz și am simțit mirosul florilor de măr. Să se ferească îngerii, a spus el. Șocată, am văzut lacrimi revărsându-se în ochii mamei, dar ele m-au stânjenit mai degrabă decât m-au emoționat. Nu eram pregătită să o iert pentru că m-a alungat.

S-a întors și a început să-și împletească părul negru într-o împletitură la fel de groasă ca încheietura ei. Știam că mi-a ghicit gândul și mi-a fost rușine, dar nu am putut spune nimic. Furia necunoscută era un nod în pieptul meu. Templul era orbitor cu soarele dimineții reflectându-se în aurul bătut și marmura lustruită, mai mare și mai măreț decât îmi aminteam din anul precedent, când mă aduseseră părinții mei. Atunci fuseseră șase fecioarele dăruite Zeiței. Acum, cea mai mică și ultima din rând, o a șaptea insignifiantă, am urmat călcâiele fecioarei dinaintea mea, mișcându-mă în procesiune printre bănci nesfârșite de oameni, ținându-mi bărbia sus pentru ca bentița să nu-mi cadă peste ochi. Nu puteam vedea vârful zidului masiv al Muntelui Templului de pe strada largă pavată care îl mărginește și de-a lungul căreia ne deplasam. Pietrele izolate care formau zidul erau mari cât casele și mai erau pietre lăsate la intervale care formau nișe ca niște peșteri pentru magazinele negustorilor de pe drum.