The Pyrocene: Cum am creat o epocă a focului și ce se va întâmpla în continuare

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare cuprinzătoare a rolului focului într-un peisaj antropogen, subliniind implicațiile schimbărilor climatice și ale gestionării pădurilor. În timp ce mulți apreciază expertiza autorului și capacitatea sa de a face accesibile subiecte complexe, unii cititori critică stilul de scriere ca fiind prea voluminos și lipsit de implicare.

⬤ Cunoștințe profunde și expertiză pe tema incendiilor și a schimbărilor climatice.
⬤ Extinde vocabularul și înțelegerea gestionării pădurilor.
⬤ Scriere accesibilă pentru neprofesioniști.
⬤ Oferă reflecții convingătoare asupra problemelor climatice.

⬤ Unii consideră că stilul de scriere este prea laborios și lipsit de date.
⬤ Câțiva cititori consideră că cartea trenează și este greu de parcurs.
⬤ Critici privind necesitatea unei editări mai bune și a conciziei.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Pyrocene: How We Created an Age of Fire, and What Happens Next

Conținutul cărții:

O regândire provocatoare a modului în care oamenii și focul au evoluat împreună de-a lungul timpului - și responsabilitatea noastră de a reorienta această relație înainte de a fi prea târziu.

Pyrocene spune povestea a ceea ce s-a întâmplat atunci când o specie care mânuiește focul, omenirea, a întâlnit o perioadă deosebit de receptivă la foc în istoria Pământului. De când a apărut viața terestră, flăcările au înflorit. Cu toate acestea, în ultimele două milioane de ani, un gen a dobândit capacitatea de a manipula focul, remodelându-se rapid pe sine și, în cele din urmă, lumea. Am dezvoltat intestine mici și capete mari prin gătirea alimentelor; am urcat în lanțul trofic prin gătirea peisajelor; iar acum am devenit o forță geologică prin gătirea planetei.

Unele utilizări ale focului au fost directe: focul aplicat pentru a transforma peisajele vii în terenuri de vânătoare, câmpuri furajere, ferme și pășuni. Altele au fost indirecte, prin intermediul pirotehnicilor care au extins raza de acțiune a umanității dincolo de raza de acțiune a flăcării. Cu toate acestea, societățile preindustriale și indigene au funcționat în mare parte în cadrul unor constrângeri ecologice generale care au determinat cum și când puteau fi arse peisajele vii. Aceste relații străvechi dintre oameni și foc s-au rupt atunci când oamenii au început să ardă biomasa fosilă - peisajele litice - iar puterea de foc a omenirii a devenit nelimitată. Schimbările climatice catalizate de foc au globalizat impactul într-o nouă epocă geologică. Pleistocenul a cedat în fața Pirocenului.

În jurul focurilor, de-a lungul mileniilor, am spus povești care explicau lumea și ne negociau locul în cadrul ei. Pyrocene continuă această tradiție, descriind modul în care am refăcut Pământul și cum ne-am putea recăpăta responsabilitățile de păstrători ai flăcării planetare.