The Taste of Ashes (Gustul cenușii): Viața de apoi a totalitarismului în Europa de Est

Recenzii ale cititorilor

Recenziile la „Gustul cenușii” de Marci Shore reflectă o gamă largă de perspective asupra conținutului și prezentării sale, mulți lăudând profunzimea și pătrunderea sa în istoria Europei de Est, în timp ce alții critică natura sa dispersată și concentrarea personală asupra narațiunii istorice obiective. Cititorii apreciază stilul de scriere al lui Shore și greutatea emoțională a subiectului, deși unii consideră greutatea materialului și lipsa structurii istorice tradiționale copleșitoare sau nesatisfăcătoare.

⬤ Bine documentat și bine scris
⬤ perspective profunde asupra istoriei Europei de Est
⬤ narațiune personală convingătoare
⬤ dezvăluie stările emoționale și psihologice în timpul momentelor istorice semnificative
⬤ perspectivă unică care împletește experiențele personale cu contextul istoric.

⬤ Informații împrăștiate și copleșitoare
⬤ se concentrează mai mult asupra impresiilor personale decât asupra istoriei obiective
⬤ poate fi deprimant și greoi
⬤ lipsește contextul istoric tradițional, cum ar fi hărțile și indexarea cuprinzătoare
⬤ unii au considerat că scrierea este prea personală și superficială.

(pe baza a 37 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Taste of Ashes: The Afterlife of Totalitarianism in Eastern Europe

Conținutul cărții:

O examinare literară strălucitoare a fantomei comunismului, o prezență obsedantă a trecutului Europei

Oskar tocmai s-a sinucis. După ce a așteptat un sfert de secol, s-a întors la Praga doar pentru a descoperi că nu mai era casa lui. Odată cu slujba sa memorială, istoricul de la Yale și autorul premiat Marci Shore ne conduce cu blândețe în lumea post-totalitară. Întâlnim un profesor de literatură care, în copilărie, juca șah cu extorționistul care venise să-l predea Gestapoului și un troțkist în vârstă al cărui deget deformat este o amintire a celor șaptesprezece ani petrecuți în gulagul sovietic. Părinții care și-au denunțat fiica adolescentă disidentă poliției secrete comuniste pledează pentru înțelegere. Pentru toți acești oameni, căderea comunismului nu a pus capăt istoriei, ci mai degrabă a evocat trecutul: rebeliunea din 1968, stalinismul, Al Doilea Război Mondial, Holocaustul. Revoluțiile din 1989 au deschis arhivele, luminând tragedia Europei de Est a secolului al XX-lea: au existat momente în care nicio decizie nu a fost inocentă, în care toate alegerile posibile au provocat suferință.

Pe măsură ce autoarea citește pagini din viețile altora, ea dezvăluie împletirea dintre personal și politic, dintre iubire și cruzime, dintre intimitate și trădare. Rezultatul este un portret liric, emoționant și uneori sfâșietor al modului în care se mișcă istoria și a ceea ce înseamnă istoria.