Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o examinare detaliată a intersecției dintre Anglia elisabetană și lumea islamică, îmbinând istoria, cultura și literatura pentru a oferi noi perspective, în special legate de operele lui Shakespeare. Mulți cititori au considerat-o lămuritoare, bine documentată și o completare necesară a narațiunilor istorice adesea neglijate în educație. Cu toate acestea, unii au criticat stilul de scriere și structura, observând că uneori se simțea dezarticulată și prea lungă.
Avantaje:⬤ Bine documentată
⬤ oferă noi perspective asupra relației erei elisabetane cu lumea islamică
⬤ perspective deschizătoare de ochi asupra lui Shakespeare
⬤ narațiune informativă și captivantă
⬤ abordează un aspect neglijat al istoriei
⬤ relevantă pentru discuțiile contemporane.
Dezavantaje:⬤ Stil de scriere inconsistent
⬤ se simte dezarticulată, ca și cum ar conține două cărți separate
⬤ unele capitole sunt percepute ca fiind prea lungi sau plictisitoare
⬤ nu toată lumea a găsit-o captivantă pe tot parcursul
⬤ lipsește calitatea susținută a scrierii.
(pe baza a 37 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
This Orient Isle - Elizabethan England and the Islamic World
Conținutul cărții:
În 1570, când a devenit clar că nu va fi niciodată primită în rândurile catolicilor, Elisabeta I a fost excomunicată de Papă. Pe principiul „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”, acest lucru a marcat începutul unei alinieri extraordinare a Angliei la puterile musulmane care luptau împotriva Spaniei catolice în Marea Mediterană, precum și al unor schimburi culturale, economice și politice cu lumea islamică de o profunzime care nu a mai fost experimentată până în epoca modernă.
Anglia a semnat tratate cu Poarta otomană, a primit ambasadori din partea regilor Marocului și a trimis muniții la Marrakesh. Până la sfârșitul anilor 1580, sute, poate mii, de comercianți, diplomați, marinari, artizani și corsari elisabetani își desfășurau activitatea din Maroc în Persia. Printre aceștia se numără negustorul descurcăreț Anthony Jenkinson, care i-a întâlnit atât pe Süleyman Magnificul, cât și pe șahul persan Tahmasp în anii 1560, William Harborne, negustorul din Norfolk care a devenit primul ambasador englez la curtea otomană în 1582 și aventurierul Sir Anthony Sherley, care a petrecut o mare parte din anul 1600 la curtea șahului Abbas cel Mare.
Anul precedent, în mod remarcabil, Elizabeth l-a trimis pe fierarul Thomas Dallam din Lancastria în capitala otomană pentru a-și cânta orga cu ceas în fața sultanului Mehmed. Conștientizarea islamului pe care acești englezi au adus-o acasă s-a regăsit în multe dintre marile producții culturale ale vremii, printre care cele mai cunoscute sunt Tamburlaine de Marlowe, Titus Andronicus și The Merchant of Venice de Shakespeare.
În anul care a urmat expediției lui Dallam, ambasadorul Marocului, Abd al-Wahid bin Mohammed al-Annuri, a petrecut șase luni la Londra împreună cu anturajul său. Shakespeare a scris Othello șase luni mai târziu.
Această insulă orientală arată că relațiile Angliei cu lumea musulmană au fost mult mai extinse și adesea mai amiabile decât am apreciat până acum și că influența lor a fost resimțită în peisajul politic, comercial și domestic al Angliei elisabetane. Este o imagine surprinzător de necunoscută a unei părți a istoriei noastre naționale și internaționale.
