Tradiția anti-iluministă

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Zeev Sternhell examinează în mod critic tradiția anti-iluministă, concentrându-se pe figuri precum Johann Gottfried Herder, Edmund Burke și alții care contestă valorile fundamentale ale Iluminismului. Deși cartea oferă o analiză intelectuală riguroasă, ea a fost criticată pentru că este polemică și dezechilibrată.

Cartea este lăudată pentru efortul său științific, pentru cercetarea aprofundată și pentru erudiția autorului. Sternhell distilează în mod eficient idei complexe și interconexiuni între diverși gânditori, ceea ce o face o resursă valoroasă pentru înțelegerea tradiției anti-iluministe. Cititorii apreciază analiza aprofundată și natura provocatoare a argumentelor.

Criticii consideră cartea excesiv de polemică, subliniind părtinirea percepută a lui Sternhell împotriva figurilor anti-iluministe. Unele recenzii sugerează că cărții îi lipsește echilibrul, prezentând ideile Iluminismului ca fiind practic infailibile, în timp ce nu abordează în mod adecvat neajunsurile acestora. Alte critici sunt îndreptate împotriva stilului de scriere, pe care unii îl descriu ca fiind lipsit de umor și dens, iar cartea este considerată ca nefiind atractivă pentru cititorii care nu au un interes puternic pentru subiect.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Anti-Enlightenment Tradition

Conținutul cărții:

În această lucrare magistrală de erudiție istorică, Zeev Sternhell, un politolog și istoric israelian de renume internațional, prezintă o nouă viziune controversată asupra decăderii democrației și a ascensiunii naționalismului radical în secolul al XX-lea. Sternhell localizează originile acestora în secolul al XVIII-lea, odată cu apariția Anti-iluminismului, mult mai devreme decât majoritatea istoricilor.

Gânditorii aparținând Anti-iluminismului (o mișcare identificată inițial de Friederich Nietzsche) reprezintă o perspectivă antirațională și care respinge principiile dreptului natural și ale drepturilor omului. Sternhell afirmă că Anti-iluminismul a fost o evoluție separată de Iluminism și consideră că cele două tradiții au evoluat în paralel de-a lungul timpului. El susține că J.

G. Herder și Edmund Burke se numără printre adevărații fondatori ai Anti-iluminismului și arată cum această școală a subminat înseși fundamentele liberalismului modern, contribuind în cele din urmă la dezvoltarea fascismului, care a culminat cu catastrofele europene ale secolului XX.