Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o perspectivă unică și personală asupra războiului din Vietnam prin ochii unui soldat, Ken Morgan. Cartea combină anecdote personale cu reflecții privind impactul războiului asupra indivizilor și a populației vietnameze. Scriitura este caracterizată de precizie, empatie și umor, ceea ce o face o lectură captivantă pentru cei care doresc să înțeleagă complexitatea conflictului.
Avantaje:⬤ Perspectiva de primă mână a unui soldat
⬤ stil de scriere plăcut
⬤ narațiune puternică din punct de vedere emoțional și empatică
⬤ lectură rapidă și ușoară
⬤ oferă informații istorice și personale valoroase
⬤ ajută la promovarea înțelegerii PTSD și a taxelor de război.
Dezavantaje:Unii cititori pot considera că această carte este lipsită de profunzime în ceea ce privește contextele istorice mai largi; atracție limitată în cazul în care se caută o tratare academică mai amplă a războiului din Vietnam.
(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Awakening to the Strange Perfume of the Precious Mountains: A Memoir of Friendship and Beauty in the Viet Nam War
Conținutul cărții:
Aceste memorii nu sunt întotdeauna exacte, dar sunt veridice. Ceea ce înseamnă că numele au fost schimbate, detaliile au fost uitate, conversațiile reale au fost rememorate cât se poate de exact, dar evenimentele au fost rearanjate în timp și spațiu. Viața nu se desfășoară într-un mod ordonat și poate fi confuză pe măsură ce este experimentată. În timp, apare o semnificație mai profundă. Dacă ar fi posibil să prezentăm evenimentele de acum 40 de ani exact așa cum au avut loc, ar fi o relatare lungă și confuză. Așadar, memorialistul folosește unele dintre instrumentele de scriere ale ficțiunii pentru a face experiența mai semnificativă pentru cititor. Am verificat faptele și am văzut cum memoria poate fi în același timp nesigură, dar sinceră. Îmi amintesc că purtam un braț lateral când am însoțit-o pe Miss Missouri în Vietnam. Examinând fotografiile de atunci, nu am găsit nicio dovadă a unui pistol. Această amintire a purtării unei arme laterale, cred, a fost o amintire care a derivat de la un eveniment ulterior. Cu toate acestea, această amintire "falsă" conține adevărul despre cât de importantă era siguranța domnișoarei Missouri la acea vreme. Pe de altă parte, memoria mea, testată în raport cu alte dovezi, cum ar fi fotografii sau alte relatări, s-a dovedit adesea mai exactă decât unele înregistrări scrise.
Cea mai adâncă rană pe care am suferit-o în urma războiului a fost că țara mea i-a abandonat pe vietnamezii pe care ajunsesem să îi iubesc.
S-au spus multe despre cât de îngrozitor și inutil a fost războiul din Vietnam. Documentarul recent al lui Ken Burns s-a bălăcit în această idee. Nu mi s-a părut îngrozitoare sau inutilă misiunea mea de 17 luni în Vietnam și, dacă aș avea ocazia, aș face-o din nou. De zeci de ani, America își plânge de milă în legătură cu acest război, însă acesta nu a fost mai rău decât oricare altul. Războiul din Vietnam s-a remarcat prin modul în care a fost gestionat prost, în principal de către politicieni, și prin întoarcerea acasă. În alte războaie, veteranii au fost primiți acasă. Ei defilau pe 4 iulie, mândri de membrul lipsă pe care l-au dat pentru cauză, dar veteranii din Vietnam se întorceau acasă sub un nor de minciuni. În cel mai bun caz, au fost victime; în cel mai rău, au fost victimizatori. De fapt, majoritatea veteranilor, la fel ca în toate celelalte războaie, s-au întors acasă pentru a munci și a-și crește familiile. Majoritatea nu au suferit de tulburare de stres posttraumatic și nici nu au devenit alcoolici. Cei mai mulți dintre noi au fost discreți cu privire la serviciul lor. Câțiva au proclamat cu voce tare dezgustul pentru participarea lor la război. Unele dintre plângerile lor sunt pe deplin de înțeles, dar altele mă fac să mă întreb - ce au făcut și de ce, pentru a fi atât de rușinați? Eu le spun fraților și surorilor mele care au servit - bine ați venit acasă, buni și credincioși servitori. Ați făcut la fel de bine și sunteți la fel de demni ca orice altă generație. Voi nu ați eșuat. Țara noastră a fost cea care a eșuat.
Ați câștigat acel război, dar Congresul nostru nu a respectat acordul de pace pe care l-am câștigat și nici măcar nu a furnizat arme sau materiale Republicii Vietnam în cazul unui atac dinspre nord. Rușii și chinezii au fost încântați să furnizeze tot ceea ce era necesar, odată ce America a obosit și a devenit absorbită de sine. Dacă am fi rămas pe poziții, Vietnamul de Sud ar fi fost astăzi la fel de diferit de Nord cum este Coreea de Sud de Coreea de Nord. În schimb, între unul și trei milioane de oameni, în funcție de pe cine consultați, au fugit din calea preluării puterii de către comuniști. Poate jumătate de milion dintre acești oameni au murit sau sunt de negăsit. Mulți alții au suferit și au murit, neputând să fugă. Apoi, au fost cei interogați timp de decenii în lagărele de reeducare și, precum piesele de domino care se prăbușesc, încă unul până la trei milioane de cambodgieni au murit sub regimul lui Pol Pot. Pentru toți acei prieteni din Vietnam pe care țara mea i-a abandonat, le cer iertare.
