Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Comentariile despre „US Cold War Aircraft Carriers” sugerează că este o carte bine scrisă și informativă despre istoria portavioanelor în epoca Războiului Rece. Cu toate acestea, mulți cititori au remarcat lungimea sa scurtă și prezența erorilor, ceea ce a avut un impact asupra satisfacției lor generale cu privire la carte.
Avantaje:Cartea este bine scrisă, cu o narațiune ușor de citit, include informații interesante, fotografii de epocă, diagrame și ilustrații moderne. Este o bună resursă pentru pasionații de istorie navală, în special pentru constructorii de machete, și oferă o imagine de ansamblu completă a subiectului.
Dezavantaje:Cartea este foarte scurtă, ceea ce i-a dezamăgit pe unii cititori. Mai multe recenzii au semnalat diverse erori factuale, ilustrații de slabă calitate și probleme legate de legare, ceea ce a dus la îngrijorări cu privire la fiabilitatea ei ca referință. Unii au considerat că a fost pregătită în grabă și că nu a fost corectată temeinic.
(pe baza a 23 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
US Cold War Aircraft Carriers: Forrestal, Kitty Hawk and Enterprise Classes
Conținutul cărții:
Superportavioanele au devenit, după cel de-al Doilea Război Mondial, punctul culminant în proiectarea portavioanelor. Aviația navală permite flotelor să își proiecteze puterea mobilă pe distanțe mari, iar aceste orașe plutitoare reprezintă întruchiparea acestei misiuni.
Clasa Forrestal (Forrestal, CV-59; Saratoga, CV-60; Ranger, CV-61 și Independence, CV-62) a fost prima clasă completă de superportavioane ale Marinei SUA, denumită astfel pentru creșterea cu 25% a dimensiunii lor față de portavioanele din al Doilea Război Mondial, cum ar fi clasa Midway, și puterea aripilor lor aeriene (80-100 de aeronave, comparativ cu 65-75 pentru Midway și mai puțin de 50 pentru clasa Essex). Din punct de vedere al designului, Forrestals a reprezentat o îmbunătățire uriașă față de predecesorii lor, fiind mai stabile și mai confortabile, menținând în același timp progrese precum punțile de zbor blindate care fuseseră introduse odată cu Midway. Clasa Kitty Hawk a reprezentat o îmbunătățire a modelelor din clasa Forrestal și au fost construite patru în anii 1960 - Kitty Hawk (CV-63), Constellation (CV-64), America (CV-66) și John F. Kennedy (CV-67). Acestea erau chiar mai lungi decât Forrestals și dotate cu sisteme avansate de arme defensive și cu o configurație îmbunătățită a lifturilor. John F. Kennedy, deși inițial a fost destinat să facă parte din clasa Kitty Hawk, a primit atât de multe modificări în timpul construcției încât, în esență, a format propria sa clasă și a fost planificat inițial să devină primul portavion cu propulsie nucleară al Marinei SUA. Totuși, acest plan nu s-a concretizat niciodată, iar această onoare i-a revenit succesorului său, USS Enterprise (CVN-65).
Singura navă din clasa sa, Enterprise deține și alte distincții - cea mai lungă navă militară din lume, a doua cea mai veche navă din Marina SUA (după USS Constitution) și, când va fi retrasă din serviciu în 2013, va fi servit 51 de ani - mult mai mult decât orice alt portavion american. Toate cele nouă portavioane incluse în acest volum sunt simboluri și ocupă un loc foarte respectat în istoria navală a SUA. Acestea sunt, de asemenea, unele dintre cele mai cunoscute nave din afara armatei, atât pentru lunga lor istorie de serviciu, cât și pentru unele dintre cele mai nefericite evenimente care par să le însoțească - de la faimoasa revoltă a cursei de brânzeturi la grătar Kitty Hawk din 1972, la incendiile care au devastat Forrestal în 1967 și Enterprise în 1969. Deși înlocuite rapid, mai întâi una de cealaltă, apoi de clasa Nimitz, aceste nave au fost coloana vertebrală a Marinei SUA în timpul Războiului Rece.
