Umilință, mândrie și teoria virtuților creștine

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă un argument nuanțat și clar pentru o înțelegere creștină radicală a umilinței, contrastând-o cu opiniile contemporane și seculare. Ea recuperează idei din Augustin și critică diverse interpretări moderne ale umilinței, oferind o analiză aprofundată susținută de fundamente teologice. În timp ce cartea este în general bine primită pentru claritatea și profunzimea sa, un capitol este criticat în special pentru subminarea tezei generale.

⬤ Scriere clară și precisă care exemplifică teologia analitică.
⬤ Se ocupă cu atenție de tradițiile creștine timpurii și de opiniile lui Augustin cu privire la umilință.
⬤ Oferă îndrumări practice privind căutarea umilinței dintr-o perspectivă creștină.
⬤ Face afirmații modeste și precise.
⬤ Superior altor lucrări despre umilință din aceeași serie.

⬤ Capitolul 6 este criticat pentru că slăbește argumentul general și pare inconsistent cu afirmațiile anterioare.
⬤ Unii cititori consideră că nu abordează în mod adecvat contraargumentele biblice în anumite contexte.
⬤ Discuția despre necesitatea mândriei adecvate în dezvoltarea morală intră în conflict cu afirmațiile anterioare despre umilință.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Humility, Pride, and Christian Virtue Theory

Conținutul cărții:

Smerenia, mândria și teoria creștină a virtuților propune o descriere a smereniei care se bazează pe cele mai radicale spuse creștine despre smerenie, în special cele găsite în Augustin și în tradiția monahală timpurie. Ea susține că aceasta a fost viziunea despre umilință care a pus gândirea morală creștină în conflict decisiv cu cea mai bună gândire morală greco-romană.

Această reprezentare creștină radicală a umilinței a fost uitată în mijlocul eforturilor contemporane de a clarifica și de a recupera virtutea umilinței pentru viața seculară. Kent Dunnington arată cum umilința a fost reconfigurată în epoca modernă timpurie - în special în gândirea lui Hobbes, Hume și Kant - pentru a servi mai bine nevoilor economice și sociale ale statului modern emergent. Această umilință reconfigurată a insistat asupra unui rol al mândriei adecvate, alături de umilință, ca o componentă necesară a stimei de sine și un motiv necesar al acțiunii morale consecvente în timp.

Rapoartele filosofice contemporane ale umilinței continuă să pună accentul pe mândria proprie ca o contrabalansare a umilinței. În schimb, umilința creștină radicală proscrie cu totul mândria.

Dunnington demonstrează că o astfel de viziune radicală nu trebuie să dea naștere unor vicii ale umilinței, precum servilismul și pusilanimitatea, și nici nu trebuie să cadă pradă criticilor feministe ale umilinței. Dar viziunea despre umilință prezentată nu are prea mult sens abstractizată de un set specific de angajamente doctrinare specifice creștinismului.

Acest studiu susține că acesta este mai degrabă un punct forte decât un punct slab al relatării, deoarece arată cât de important este creștinismul pentru forma vieții morale.