Un deceniu de datorii

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o analiză concisă a datoriei publice și a implicațiilor sale economice, rezumând principalele constatări din lucrările anterioare ale lui Reinhart și Rogoff. Cartea prezintă o mulțime de date statistice, dar poate fi dificilă pentru cititorii profani din cauza naturii sale tehnice. În timp ce unele recenzii îi laudă claritatea și utilitatea ca referință, altele îi reproșează că se bazează pe date eronate și că îi lipsește o analiză aprofundată.

1) Prezentare concisă și directă a datelor istorice și a principalelor constatări. 2) Servește ca o resursă utilă pentru înțelegerea relației dintre datoria publică și rezultatele economice. 3) Abordare apolitică care permite cititorilor să evalueze în mod independent similitudinile economice.

1) Conține o analiză minimă, în principal tabele statistice. 2) Criticat pentru că se bazează pe date eronate și metodologii defectuoase din studiile anterioare. 3) Poate fi prea tehnic pentru cititorii generali, unele recenzii subliniind monotonia și complexitatea sa.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Decade of Debt

Conținutul cărții:

Această carte prezintă dovezi conform cărora datoriile publice din economiile avansate au crescut în ultimii ani la niveluri care nu au mai fost înregistrate de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, depășind nivelurile atinse în timpul Primului Război Mondial și al Marii Depresiuni.

În același timp, nivelurile datoriilor private, în special cele ale instituțiilor financiare și ale gospodăriilor, se află pe un teritoriu neexplorat și reprezintă (în diferite grade) o datorie contingentă a sectorului public în multe țări. Din punct de vedere istoric, episoadele cu grad ridicat de îndatorare au fost asociate cu o creștere economică mai lentă și cu o incidență mai mare a incapacității de plată sau, mai general, a restructurării datoriilor publice și private.

O formă mai subtilă de restructurare a datoriilor sub forma "represiunii financiare" (care a cunoscut apogeul în timpul sistemului strict reglementat de la Bretton Woods) a facilitat, de asemenea, o reducere mai accentuată și mai rapidă a datoriilor decât ar fi fost cazul altfel de la sfârșitul anilor 1940 până în anii 1970. Se conturează aici că nevoile presante ale guvernelor de a reduce riscurile de refinanțare a datoriei și de a limita creșterea cheltuielilor cu dobânzile în lumina excesului substanțial de datorii (combinate cu "aversiunea oficială" larg răspândită față de restructurarea explicită) conduc la o renaștere a represiunii financiare - inclusiv împrumuturi mai direcționate către guvern de către publicul intern captiv (cum ar fi fondurile de pensii), plafoane explicite sau implicite pentru ratele dobânzii și reglementări mai stricte privind mișcările transfrontaliere de capital.