Un drum înapoi de la schizofrenie: A Memoir

Recenzii ale cititorilor

Cartea „A Road Back From Schizophrenia” de Arnhild Lauveng oferă o relatare profund personală și pătrunzătoare a experiențelor sale cu schizofrenia, oferind speranță și înțelegere cititorilor afectați de boli mintale. Ea subliniază importanța empatiei și a tratamentului uman pentru cei care suferă de astfel de afecțiuni, evidențiind în același timp potențialul de recuperare.

⬤ Oferă perspective valoroase asupra experienței schizofreniei, atât din perspectivă personală, cât și profesională.
⬤ Oferă speranță și încurajare pentru recuperare, contestând ideea că schizofrenia este o afecțiune incurabilă.
⬤ Scrisă într-un stil accesibil, făcând-o accesibilă unui public larg.
⬤ Mulți cititori au găsit-o emoționantă și inspirată, subliniind curajul și înțelepciunea autorului.
⬤ O resursă utilă pentru familiile și prietenii celor cu schizofrenie, ajutându-i să înțeleagă complexitatea bolii.

⬤ Unele recenzii critică gramatica și stilul traducerii, observând defecte minore.
⬤ Se percepe o lipsă de detalii specifice sau de sfaturi concrete privind recuperarea, lăsându-i pe unii cititori să dorească mai mult.
⬤ Unele descrieri și metafore pot să nu contribuie eficient la înțelegerea cititorului.
⬤ Câțiva cititori au afirmat că narațiunea pare incompletă sau vagă pe alocuri.

(pe baza a 23 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Road Back from Schizophrenia: A Memoir

Conținutul cărții:

O carte de memorii puternică pentru bolnavi, familiile lor și profesioniștii care îi îngrijesc.

Timp de zece ani, Arnhild Lauveng a suferit ca schizofrenică, intrând și ieșind din spital luni sau chiar un an la rând. A Road Back from Schizophrenia oferă o perspectivă extraordinară asupra logicii (și vieții) unui schizofrenic. Lauveng iluminează pierderea identității, sentimentul de a fi controlată din exterior și relația ei cu vocile pe care le auzea și cu halucinațiile uneori terifiante. Amintirile dureroase ale momentelor de umilință provocate de cadre medicale nepăsătoare sunt juxtapuse cu propria înțelegere a lui Lauveng a modului în care acești pacienți sunt iraționali în aparență și adesea violenți. Ea pictează o lume suprarealistă - uneori plină de teroare, alteori de frumusețe - în care "căpitanul" o conduce cu bastonul, iar coridoarele școlii sunt pline de lupi.

Când a fost diagnosticată cu această boală mintală, i s-a subliniat că este o boală congenitală și că va trebui să trăiască cu ea tot restul vieții. Astăzi, însă, se consideră o "fostă schizofrenică", nu mai ia medicamente pentru această boală și lucrează în prezent ca psiholog clinician. Deși uneori critică asistența medicală psihiatrică, Lauveng își atribuie în cele din urmă drumul lent către sănătate personalului medical dedicat care și-a făcut timp să discute cu ea și care a văzut-o ca pe o persoană diagnosticată cu o boală, nu ca pe boala întruchipată.