Un ghid istoric și teoretic pentru studierea religiei

Titlul original:

A Historical and Theoretical Guide to Studying Religion

Conținutul cărții:

Cartea are două părți conexe: prima istorică și a doua teoretică. Prima parte urmărește începuturile "studiilor religioase", așa cum sunt numite acum din ce în ce mai des, până la începutul secolului al XIX-lea. Ea plasează aceste începuturi în contextul cultural mai larg a ceea ce se numește în general romantism. Se susține că principala relație dintre originile studiilor religioase și romantism este că ambele au apărut ca reacții la caracteristicile majore ale culturii moderne, în primul rând îndepărtarea atenției de la trecut și orientarea către viitor și trecerea de la textualitate la raționalitate și materialitate, inclusiv separarea celor două.

Prima sau jumătatea istorică a cărții este structurată pe trei interese recurente și durabile ale cercetătorilor, în principal din domeniul științelor sociale sau umane, inclusiv al istoriei, față de religie, care sunt împărtășite în timpul perioadei și continuă, deși în forme mai complexe și mai variate, astăzi. Primul dintre aceste trei interese este importanța trecutului pentru persoanele religioase și relevanța sa continuă pentru prezentul și viitorul lor. Acest interes și această evaluare a trecutului și a originilor sunt, direct sau implicit, contrapuse orientării modernității occidentale către viitor și neglijării și devalorizării trecutului. Al doilea interes sau concentrare se referă la accentul pus de oamenii religioși pe ceea ce este intangibil sau spiritual în viețile și culturile umane. Acest interes este, fie direct, fie implicit, o reacție la importanța atribuită în modernitate tangibilului și materialului. Al treilea interes al cercetătorilor pentru culturile societăților religioase este adecvarea și coerența viziunilor asupra lumii pe care acestea le oferă, care contrastează cu lipsa în cultura modernă a unor viziuni asupra lumii care să aibă un grad comparabil de coerență și adecvare. Aceste trei interese sunt tratate prin includerea, pentru fiecare dintre ele, a unor scurte schițe ale lucrărilor a cinci cercetători, aranjate în ordine cronologică.

Concluzia desprinsă din aceste anchete efectuate asupra a cincisprezece cercetători de la începutul secolului al XIX-lea și până în secolul al XX-lea, dintre care majoritatea lucrau în domeniul științelor sociale sau umane, este că aceștia împărtășeau un interes comun pentru nevoile, potențialul și bunăstarea umană și o recunoaștere a faptului că, în diferite moduri și în diferite grade, cultura modernă este discutabilă din cauza incapacității sale de a oferi ceea ce poate fi considerat un aspect activ al culturilor constituite religios, în special cele ale popoarelor care nu sunt afectate de principalele caracteristici ale modernității occidentale. Concluzia trasă este că religia a oferit și continuă pentru mulți să ofere beneficii pe care modernitatea nu reușește altfel să le ofere și că, dacă religia nu mai poate juca acest rol, trebuie sau se va găsi altceva care să umple nevoia sau să ofere beneficiile pe care religia le-a oferit odată.

A doua parte sau partea teoretică a cărții abordează întrebări și probleme care apar în și pentru studiul religiei. Una dintre acestea este problema a ceea ce trebuie să fie inclus dacă o persoană sau un popor este identificat ca fiind religios. Se susține că un răspuns adecvat la această întrebare este o înțelegere mai complexă și mai dinamică a religiei decât este cazul în general, că definițiile religiei tind să fie prea simple și statice. Se susține că există trei aspecte sau componente necesare și suficiente pentru a fi religios. O altă întrebare abordată în această a doua parte este de ce religia este atât de des marcată de diferențe puternice, tensiuni și chiar conflicte în cadrul unei singure religii, între religii diferite și între grupuri sau persoane religioase și nonreligioase. O altă întrebare tratată în această parte se referă la diferențele care apar între studierea religiei în timp ce se este religios și studierea religiei în timp ce se este nonreligios.

Cele două părți ale cărții sunt unite prin atenția recurentă care este acordată ultimei dintre aceste întrebări, și anume diferența dintre studierea religiei în timp ce este religioasă și studierea religiei în moduri nereligioase sau seculare. Se susține că această problemă, relațiile dintre studiul religios și cel nereligios al religiei, a tulburat domeniul încă de la începuturile sale. Dezvoltarea domeniului, așa cum este prezentată în prima parte a cărții, a fost continuată în mare parte de cercetători care, chiar și atunci când nu erau religioși, considerau că religia a avut relații benefice pentru bunăstarea umană. Dar, până la mijlocul secolului al XX-lea, a devenit clar că religia, ca parte a vieții și culturii umane în Occident, avea nevoie mai direct de sprijin religios, iar facultățile de studii religioase din învățământul superior au fost formate sau extinse de cercetători care aveau, din motive date, baze mai explicit religioase pentru studiile lor despre religie. Această diferență în cadrul domeniului între studiul religios și cel secular al religiei amenință coerența domeniului; unul dintre scopurile generale ale cărții este de a identifica cum și de ce o mai mare apropiere între cele două părți este atât extrem de necesară, cât și, dacă ne ghidăm după carte, abordabilă.