Vă rog, domnule poștaș

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Alan Johnson, Please Mister Postman (Vă rog, domnule poștaș), se adâncește în experiențele sale ca poștaș și lider sindical în anii 1970 și 1980. În timp ce unii cititori o consideră captivantă și o continuare semnificativă a poveștii sale de viață, alții o consideră mai puțin convingătoare decât prima sa carte, This Boy, observând că pune un accent excesiv pe oficiul poștal și activitățile sindicale în detrimentul anecdotelor personale și al profunzimii emoționale.

Cartea oferă perspective vii asupra istoriei sociale, vieții de poștaș și experiențelor personale, adesea combinate cu umor și compasiune. Cititorii apreciază portretul modest al lui Johnson, stilul accesibil de scriere și capacitatea de a face interesante chiar și subiectele banale. Unii apreciază, de asemenea, reflecțiile autentice asupra vieții din clasa muncitoare și dinamica sindicalismului, pe care mulți le consideră relatabile.

Mulți recenzenți consideră că această carte se concentrează prea mult asupra funcționării interne a Oficiului Poștal și a sindicatelor, ceea ce duce la o experiență de lectură banală în comparație cu primele memorii ale lui Johnson. Există plângeri cu privire la lipsa de profunzime emoțională, anecdote captivante și discuții politice uneori plictisitoare. Unii cititori consideră, de asemenea, că stilul de scriere este fad și previzibil, punând la îndoială autenticitatea portretizării personajelor lui Johnson.

(pe baza a 637 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Please, Mister Postman

Conținutul cărții:

Pictează o imagine a Angliei din anii 1970, unde nicio sărbătoare nu era completă fără un Party Seven de Watney's Red Barrel, fumatul era mai degrabă norma decât excepția, iar duminica la prânz era despre bere, bingo și cribbage.