Viața în afara echilibrului: Homeostazia și adaptarea într-o lume darwiniană

Titlul original:

Life Out of Balance: Homeostasis and Adaptation in a Darwinian World

Conținutul cărții:

Urmărește evoluțiile istorice în fiziologie, ecologie, comportament și biologie evolutivă în deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial

Dacă selecția naturală constituie prima lege a biologiei, susținătorii susțin că homeostazia este o a doua lege, la fel de importantă și strâns legată de prima. În pofida acestor afirmații, homeostazia a generat o serie de controverse de când a fost formalizată de Walter Cannon la sfârșitul anilor 1920. Criticii au susținut că Cannon a adoptat o viziune prea optimistă asupra vieții, ignorând nu numai abaterile patologice de la normalitate, dar și nereușind să explice în mod adecvat capacitatea ființelor vii de a răspunde în mod adaptiv la provocările mediului.

La baza acestor controverse a stat problema nerezolvată a integrării fiziologiei și a altor domenii ale biologiei funcționale cu sinteza evoluționistă emergentă a geneticii mendeliene și a selecției naturale darwiniene. Ideea fiziologică de homeostazie ca „potrivire” adaptivă între organism și mediul său și ideea darwiniană de adaptare și fitness în termeni de succes reproductiv ar putea părea a fi complementare într-un mod neproblematic, dar, din punct de vedere istoric, acestea au avut o relație dificilă.

Life Out of Balance se concentrează asupra unei perioade din istorie în care noile idei de autoreglare, adaptare și fitness au devenit esențiale pentru o varietate de discipline biologice. În deceniile din jurul celui de-al Doilea Război Mondial, aceste idei s-au dezvoltat în mai multe contexte destul de diferite și au condus la dezbateri mai ample cu privire la meritele unor astfel de modele aplicate la sisteme mai mari, inclusiv societatea în general. În special în forma sa cibernetică ulterioară, homeostazia părea să ofere noi modalități de a discuta despre echilibru și reglementare, evitând abordările discreditate ale campionilor anteriori ai vitalismului și mecanismului. Ea a oferit o perspectivă și o terminologie comună pentru discutarea „sistemelor” autoreglementate, fie ele mecanice, biologice sau sociale. Deși extrem de fructuoase și influente, perspectivele homeostatice au generat, de asemenea, numeroase controverse atunci când criticii au pus la îndoială măsura în care sistemele biologice sunt caracterizate de echilibru și autoreglare. Rezolvarea acestor controverse continuă să fie o provocare în biologia modernă.