Vindecarea în Biserica primară: Slujba Bisericii de vindecare și exorcizare din secolul I până în secolul V

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o explorare academică a persistenței practicilor creștine de vindecare din epoca apostolică până în secolul al V-lea, oferind un context istoric pătrunzător și o examinare cuprinzătoare a surselor relevante. În timp ce unii cititori consideră erudiția solidă și lămuritoare, alții critică prejudecățile autorului datorate propriei sale perspective de slujire a vindecării, care distorsionează anumite interpretări ale vindecării în creștinismul timpuriu.

⬤ Oferă o perspectivă cuprinzătoare și bine documentată asupra practicilor creștine de vindecare.
⬤ Oferă informații valoroase și perspective istorice interesante.
⬤ Interesant pentru cititorii interesați de subiectul vindecării în Biserica primară.

⬤ Conține o prejudecată vizibilă datorată trecutului profesional personal al autorului, care afectează interpretarea.
⬤ Critici ale viziunii autorului asupra rolului vindecării în evanghelizare și acceptarea suferinței.
⬤ Unii cititori consideră că perspectiva autorului limitează semnificația mai largă a practicilor istorice de vindecare.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Healing in the Early Church: The Church's Ministry of Healing and Exorcism from the First to the Fifth Century

Conținutul cărții:

Această monografie prezintă cea mai cuprinzătoare investigație efectuată până în prezent asupra activității de vindecare a Bisericii primare. Spre deosebire de scepticii timpurii, precum B.

B. Warfield, autorul este convins că a existat o slujbă viguroasă de vindecare în secolele care au urmat apostolilor, deși aceasta a fluctuat într-o oarecare măsură și și-a schimbat modul. Exorcismul este atestat în mod proeminent în întreaga perioadă.

Părinții pre-nicenieni au recunoscut marea sa valoare apologetică ca o demonstrație dramatică a superiorității lui Isus Hristos asupra zeilor păgâni.

Interesul pentru miracolele de vindecare în sine pare să fi fost caracteristic în special membrilor mai puțin educați ai Bisericii și celor care erau casți în devotamentul lor pentru cauza lui Hristos. Printre aceste grupuri au fost găsite daruri de vindecare, care au devenit rare se pare la mijlocul secolului al III-lea, dar bine atestate din nou mai târziu în cercurile monahale.

În perioada pre-niceniană, ungerea cu untdelemn (în numele lui Hristos) era în mod clar o cale de vindecare și, deși menționată relativ rar, este posibil să fi fost răspândită ca parte a serviciului obișnuit al clerului local față de bolnavi. De asemenea, a avut loc vindecarea prin botez, atât fizică, cât și spirituală. În Biserica post-Nicenă, sanctuarele martirilor au devenit un loc proeminent de vindecare.

Devotamentul față de acest cult ar fi putut fi încurajat de Părinții Bisericii ca o alternativă acceptabilă la practicile magice. Dar dovezile sugerează că sincretismul a avut loc, iar relicvele martirilor puteau fi investite cu o venerație cvasi-magică. Majoritatea Părinților au avut o părere pozitivă despre profesia medicală, considerând-o o cale a lucrării lui Dumnezeu, iar la sfârșitul secolului al IV-lea, unul dintre ei a fost pionierul spitalului, care s-a răspândit apoi în estul Mediteranei.

Într-un apendice la lucrarea sa, autorul prezintă nouă indicii din activitatea de vindecare a Bisericii primare și din propria sa experiență, pentru a-i ajuta pe cei implicați în slujba de vindecare din zilele noastre.