Violentul poartă-l departe

Recenzii ale cititorilor

Cartea „The Violent Bear It Away”, de Flannery O'Connor, primește recenzii mixte care îi subliniază complexitatea și temele dure pe care le abordează. Cititorii o descriu ca pe un amestec bizar de umor și groază și îi apreciază profunzimea în explorarea moralității și spiritualității. Personajele sunt adesea considerate antipatice sau deranjante, contribuind la o experiență de lectură provocatoare, dar care îndeamnă la reflecție. Unii au găsit scrisul lui O'Connor frumos, în timp ce alții l-au considerat dificil sau confuz.

⬤ provocatoare și pătrunzătoare, forțând cititorii să se gândească profund la teme de moralitate și spiritualitate.
⬤ Amestec unic de umor, groază și speranță care creează o experiență de lectură puternică.
⬤ Scriere frumoasă și imagini vii.
⬤ Personaje complexe și simbolism bogat care invită la interpretări multiple.
⬤ Narațiune captivantă și convingătoare care rămâne în memoria cititorului după lectură.

⬤ Multe personaje sunt antipatice sau deranjante, ceea ce face dificilă relaționarea.
⬤ Unii cititori au găsit structura intrigii confuză și au simțit că merge în mai multe direcții.
⬤ Cartea este descrisă ca fiind tulburătoare și întunecată, ceea ce poate să nu fie pe placul tuturor spectatorilor.
⬤ Nu este o lectură ușoară sau relaxantă, necesitând adesea o atenție sporită.
⬤ Unii au considerat că a fost mai puțin reușită în comparație cu alte lucrări ale lui O'Connor.

(pe baza a 103 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Violent Bear It Away

Conținutul cărții:

Un roman strălucitor, inovator, foarte atent la locurile în care trăiește sacrul - și unde nu trăiește

Publicat pentru prima dată în 1960, Purtarea violentă este un reper în literatura americană - un exemplu întunecat și captivant al sensibilității gotice și al vocii satirice înviorătoare care sunt unite în opera lui Flannery O'Connor.

În acest al doilea roman al lui O'Connor, Francis Marion Tarwater, rămas orfan, și vărul său, profesorul Rayber, sfidează profeția unchiului lor mort, conform căreia Tarwater va deveni profet și îl va boteza pe tânărul fiu al lui Rayber, Bishop. Urmează o serie de lupte: Tarwater duce o luptă internă împotriva credinței sale înnăscute și a vocilor care îl îndeamnă să devină profet, în timp ce Rayber încearcă să îl atragă pe Tarwater într-o lume modernă mai „rezonabilă”. Ambii se luptă cu moștenirea rudei lor moarte și revendică sufletul lui Bishop. Toate acestea sunt observate de O'Connor cu o uimitoare combinație de ironie și compasiune, umor și patos.