Violetele lui Ishmael

Recenzii ale cititorilor

Ishmael's Violets” de Vivian Eyre este o colecție de poezii care explorează frumos legătura dintre umanitate și mare, folosind imagini vii și teme emoționante pentru a transmite empatie pentru viața marină și nevoia urgentă de acțiune în conservarea naturii. Poeziile evocă emoții puternice și reflecții asupra pierderii și interconectării.

Poezia este descrisă ca fiind frumoasă, vie și convingătoare, atrăgând atât pasionații de poezie, cât și începătorii. Cititorii găsesc temele provocatoare și rezonante emoțional, cu un ton plin de speranță și un apel urgent la acțiune în ceea ce privește problemele de mediu. Limbajul se remarcă prin expresivitate și atractivitate, oferind o perspectivă profundă asupra situației dificile a creaturilor marine.

Unii cititori pot găsi grele temele de pierdere și durere, deoarece poemele abordează suferința animalelor pe cale de dispariție. Deși puternic, este posibil ca greutatea emoțională a conținutului să nu rezoneze cu toate audiențele. În plus, natura abstractă a poeziei poate fi o provocare pentru cei care nu sunt familiarizați cu formele poetice.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Ishmael's Violets

Conținutul cărții:

Poemele „slobber, lick, smack/lust-gush-gimme” din minunatul titlu Ishmael's Violets de Vivian Eyre se scufundă până jos, până jos, până jos, până jos, până jos, până jos, până jos, până jos, până jos. „Vino mai aproape”, cheamă marea. „Catalogul acceptărilor”, «Acvariul» și sonetul «Invisibilitatea vizibilă a pericolului» sunt remarcabile într-o carte plină de empatie reală în ape tulburi, care se extinde până la Fudgie, balena înghețată care este devorată la petrecerea tatei. O colecție de luat pe plajă pentru a aștepta leviatanul - doar pentru a descoperi că nu el vine după tine, ci tu ești cel mișcat.

-Terese Svoboda, autoare a cărților Dog on Fire și Theatrix: Poetry Plays

De la versul de deschidere, „În ultima vreme m-am antrenat să rămân”, din colecția sa uimitoare, Violetele lui Ishmael, Vivian Eyre ne aruncă în ape adânci, echilibrând cu abilitate speranța

Cu amenințare. Eyre navighează printre întrebările legate de capacitatea noastră de coexistență cu alte creaturi în timp ce călătorim alături de balenele pe cale de dispariție, de parcurile marine pentru orci, de țestoasele marine lovite de frig, de propriile sale meditații pe plajă, de ultima dorință a lui Rachel Carson și în adâncurile inimii umane. „Cât de largă este circumferința pierderii” vorbește despre o balenă mamă care se învârte în jurul mării în timp ce își împinge puiul mort și despre întrebări mai ample legate de durere și decimare. Cu vocea sa ca un ciocan de catifea, Vivian Eyre ne împinge cu lirism și fără să clipească, refuzând să ecranizeze dispariția, îndemnându-ne să gândim și să revendicăm.

-Wendy Drexler, autoare a cărților Notes from the Column of Memory și Before There Was Before

Ishmael's Violets de Vivian Eyre este o odă adusă mării și creaturilor sale maiestuoase - de la balene la homari și harpii - și un tablou viu al vieții maritime. Mai important, este și o chemare la arme. Fie că îl invocă pe Melville, o abordează pe Rachel Carson sau fac referire la istoria marinărească, poemele lui Eyre - populate, palpabile, vii și bogate în muzică - evocă nu numai cultura de coastă în toate iterațiile sale, ci și cataloghează implicațiile mâinii noastre umane grele. Prin intermediul observației arzătoare, Eyre animă și pledează pentru interconectarea noastră cu lumea naturală și pentru responsabilitatea noastră de a avea grijă de ea. Compasivă și urgentă, Violetele lui Ishmael este activismul eco-poetic la cel mai bun nivel.

-Tina Cane, autoarea cărților Body of Work și Year of the Murder Hornet