Vis frumos: O poetică a extazului

Titlul original:

Beautiful Dream: A Poetics of Ecstasy

Conținutul cărții:

Beautiful Dream: A Poetics of Ecstasy urmează primei cărți de incantații șamanice sau "rostiri" a lui Barry Cottrell - Sounding Eternity: Shamanic Incantations and the Poetics of Sonic Power, publicată tot de drivenLine. Prefața cărții Sounding Eternity descrie procesul prin care aceste "poeme" ajung să existe: "Deși cuvintele din această carte sunt prezentate ca poeme, ele își au originea în sunete, vocalize și rostiri rituale, făcute în timpul unei stări șamanice de conștiință". La baza declarațiilor din ambele cărți se află bătaia unei tobe, care dă naștere la transportul mistic al extazului. Atunci când este aplicat șamanismului, extazul se referă în special la "zborul magic" - starea modificată de conștiință în care intră șamanul pentru a trece pragul dintre lumi și pentru a "călători" prin domeniul metafizic.

În această stare alterată de conștiință, cuvintele apar foarte încet, la început ca sunete criptice dense, ca șiruri de foneme adesea aparent lipsite de sens, care apoi se unesc în invocații și narațiuni hiper-semnificative ciudat de coerente. Cuvintele care apar sunt înregistrate și transcrise ulterior sub formă de versuri narative, cu un puternic aspect oniric, mitic, care reflectă starea "extatică" a conștiinței.

Poemele din această carte pot părea uneori greu de înțeles. Totuși, în eseurile sale despre Dante, T. S. Eliot spune că sarcina poetului este de a-i face pe oameni "să înțeleagă incomprehensibilul". El susține că poezia autentică poate comunica înainte de a fi înțeleasă și că "... în alegoria bună... nu este necesar să înțelegi mai întâi sensul pentru a te bucura de poezie".

În cartea sa strălucită, Albion: The Origins of the English Imagination, autorul și istoricul Peter Ackroyd discută despre complexitatea și complexitatea versului anglo-saxon emanat din Albion: "Din acest ținut al viziunilor reiese o poezie a lumii viselor.... Visătorii tribului erau foarte lăudați pentru că în starea lor de somn fermecat erau capabili să unească cerul și pământul". Ackroyd consideră că marele poem anglo-saxon, Beowulf, este "în parte un poem oniric; elegiile stranii ale spiritului anglo-saxon se desfășoară în peisaje ireale compuse din vis și viziune". El subliniază că structura poemului "reprezintă fascinația față de ceea ce este dificil și rezistența față de interpretarea ușoară". Același lucru s-ar putea spune și despre Vis frumos, care este, de asemenea, o colecție de poeme alegorice de vis, impregnate cu calități de stranietate, mister și interpretare evazivă.

În timp ce strălucirea versurilor anglo-saxone strălucea în Occident, în același timp, în China, călugării budiști Mahayana din dinastia Tang (618-907 d.Hr.) practicau incantații dhāranī în marile mănăstiri din capitale. Dhāranīs sunt șiruri de silabe care au fost infuzate cu putere spirituală și pot fi folosite pentru a-i ajuta sau proteja pe alții. Destul de des, șirurile de silabe din dhāranīs par a fi complet lipsite de sens sau absurde. Cu toate acestea, după cum ne amintește cercetătoarea Janet Gyatso, "... scopul lor principal nu este de a descrie, ci de a genera sau invoca o putere protectoare", în timp ce cercetătorul Paul Copp a subliniat: "tocmai lipsa de sens a textelor a fost cea care le-a făcut atât de profunde".

Aceasta este o poezie a lumii onirice care sfidează analiza. Forma și expresia poemelor din Vis frumos sunt condensate și infuzate cu o putere spirituală născută pe o nouă octavă de sens. Urmărind fiecare dintre aceste narațiuni până la destinația sa mitologică, cititorul poate lua parte la o celebrare lirică a esenței liturgice a naturii umane și poate participa la extazul unei conștiințe extinse.