Voodoo-ul lui D'Angelo

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare aprofundată a celui de-al doilea album al lui D'Angelo, „Voodoo”, îmbinând informații generale, perspective culturale și reflecții personale. În general, cartea sporește aprecierea cititorului pentru muzică și artist, în ciuda unor inexactități minore și a opiniilor controversate exprimate.

⬤ Scriere informativă și pasionată
⬤ sporește aprecierea pentru „Voodoo” și D'Angelo
⬤ narațiune bine structurată și coerentă.

⬤ Unele inexactități și inconsecvențe în fapte
⬤ comentarii subiective care pot să nu fie unanim acceptate
⬤ unii cititori pot găsi comparațiile ciudate.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

D'Angelo's Voodoo

Conținutul cărții:

Voodoo, lansarea mult așteptată a lui D'Angelo din 2000, a stabilit standardul pentru ciclul muzical numit „neo-soul”, o etichetă pe care cântărețul și compozitorul o va respinge mai mult de un deceniu mai târziu.

Albumul este un produs al emoțiilor exacerbate și al sensibilităților fuzionate; un amalgam de soul, rock, jazz, gospel, hip-hop și Afrobeats. D'Angelo a pus pe muzică propriile sale plăceri și nesiguranțe ca bărbat-copil în țara promisă.

A fost atât un tribut adus eroilor săi muzicali: Prince, Sly Stone, Marvin Gaye, J Dilla... și o deconstrucție a ritmului și blues-ului în sine. În ciuda aclamării aproape universale, expansivitatea sonoră a Voodoo s-a dovedit a fi prea nebuloasă pentru a fi difuzată la multe posturi de radio, depășind liniile acceptate ale muzicii comerciale R&B.

Voodoo a fost negru, a fost cu siguranță magic și a fost aproape umbrit de un videoclip de patru minute în care D'Angelo prezenta abdomenul cu șase picături de transpirație. „Videoclipul” a creat un moment accentuat în care șamanul a pierdut controlul asupra vrăjii pe care o lansa.