Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „West Coast Jazz” de Ted Gioia este bine primită pentru explorarea sa informativă și captivantă a istoriei jazzului, axată în special pe scena de pe Coasta de Vest din anii 1940 până în anii 1960. Criticii îi laudă profunzimea, dezvoltarea personajelor și modul în care abordează un gen adesea trecut cu vederea în istoria jazzului. Cu toate acestea, unii cititori își exprimă nemulțumirea față de opiniile subiective ale autorului, în special cu privire la anumite instrumente și stiluri.
Avantaje:⬤ Istoria aprofundată și bine documentată a jazzului de pe coasta de vest
⬤ scriitură captivantă
⬤ dă viață personajelor și muzicienilor
⬤ a sporit aprecierea și cunoștințele cititorilor despre jazz
⬤ conține informații valoroase despre o perioadă crucială din istoria jazzului
⬤ foarte recomandată iubitorilor de jazz.
Dezavantaje:⬤ Opiniile puternice ale autorului pot eclipsa aprecierea anumitor muzicieni și stiluri
⬤ unii cititori consideră dezamăgitoare lipsa imaginilor
⬤ plângeri cu privire la diferitele ediții și conținutul lor
⬤ opiniile pot părea subiective și disprețuitoare pentru unele categorii de public.
(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
West Coast Jazz: Modern Jazz in California, 1945-1960
Conținutul cărții:
Din prefața lui Ted Gioia: Toți acești muzicieni au luptat pentru a-și reveni în următorul deceniu, iar succesul lor de a se restabili ca artiști importanți a fost poate primul semnal, inițial nerecunoscut ca atare, că o reevaluare a scenei anterioare de pe Coasta de Vest era în curs. Mai puțin norocoși decât acești câțiva au fost cei din Coasta de Vest, precum Sonny Criss, Harold Land, Curtis Counce, Carl Perkins, Lennie Niehaus, Roy Porter, Teddy Edwards, Gerald Wilson și ceilalți, ale căror cariere au lâncezit fără a obține o renaștere ulterioară sau chiar o scurtă degustare timpurie a faimei. Cu siguranță, unii muzicieni de jazz de pe Coasta de Vest au obținut un loc central în istoria jazzului, dar invariabil aceștia au fost cei care, precum Charles Mingus sau Eric Dolphy, au părăsit California pentru Manhattan. Cei care au rămas în urmă au fost, în cea mai mare parte, lăsați în urmă. A sosit timpul pentru o reevaluare critică a acestui corp de muncă. Cu o perspectivă de peste patruzeci de ani - de când jazzul modern a ajuns în California - poate că acum putem începe să înțelegem bogata gamă de muzică prezentată acolo în acei ani de glorie. Dar pentru a face acest lucru, trebuie să începem aproape de la zero. Trebuie să ne debarasăm de stereotipurile jazz-ului de pe Coasta de Vest, să respingem simplificările, sintagmele și etichetările care nu au făcut decât să încurce problema.
Atât de multe discuții despre această muzică au început prin a întreba: "Ce a fost jazzul de pe Coasta de Vest? " - ca și cum o definiție simplă ar fi răspuns la toate întrebările noastre. Și când nu a apărut niciun răspuns simplu - cum ar fi fost posibil, când aceiași critici care au pus întrebarea cu greu au putut să cadă de acord asupra unei definiții a jazzului în sine? --acest eșec a fost invocat ca motiv de respingere a întregului subiect. Abordarea mea este diferită. Am început cu muzica în sine, cu muzicienii înșiși, cu geografia și situația socială, cu cluburile și cultura. Am încercat să aflu ce au ei să ne spună, mai degrabă decât să regurgitez consensul critic îndoielnic al ultimei generații. A fost jazz-ul de pe Coasta de Vest ultimul stil regional sau doar un moft de marketing? A existat cu adevărat vreodată un jazz al Coastei de Vest? Dacă da, a fost mai bun sau mai rău decât jazzul de pe Coasta de Est? Astfel de întrebări nu sunt lipsite de valoare, dar oferă un început prost pentru o cercetare istorică serioasă. Îi rog pe cititorii care speră la răspunsuri rapide și ușoare să abordeze această lucrare cu o minte deschisă și un minim de răbdare. Vor apărea generalizări; considerațiile mai largi vor deveni din ce în ce mai clare; dar numai pe măsură ce ne apropiem de finalul acestei povești complexe, după ce vom lăsa muzica să apară în toată bogăția și diversitatea ei. Pornind de la o anumită teorie a jazz-ului de pe Coasta de Vest, riscăm să vedem doar ceea ce se potrivește cu teoria noastră. Prea multe descrieri ale muzicii au căzut exact în această capcană.
În schimb, trebuie să vedem lucrurile cu alți ochi, să auzim din nou muzica cu urechi noi.
