William de Ockham: Despre eretici, cărțile 1-5 și Împotriva lui Ioan, capitolele 5-16

Titlul original:

William of Ockham: On Heretics, Books 1-5 and Against John, Chapters 5-16

Conținutul cărții:

Teologii și avocații bisericii din vremea lui William Ockham erau în general de acord că un papă poate deveni eretic. Potrivit lui Ockham, acest lucru s-a întâmplat cu Papa Ioan al XXII-lea.

Prima parte a Dialogului lui Ockham este menită să demonstreze că Ioan era un eretic și să stabilească ce ar trebui făcut pentru a-l înlătura de la papalitate. Întrebările relevante sunt discutate într-o lungă conversație între maestru și student, în care propriile opinii ale lui Ockham nu sunt expuse direct. În Împotriva lui Ioan, Ockham își expune foarte clar punctul de vedere.

Potrivit lui Ockham, niciun individ sau organism din cadrul Bisericii nu este infailibil, nici măcar papa sau un consiliu general.

Eroarea religioasă se poate răspândi aproape în întreaga Biserică. Dar va exista întotdeauna o rămășiță care nu cade în eroare.

Astfel, un individ sau o minoritate disidentă poate fi în drept. Printre creștini ar trebui să existe, prin urmare, libertate de exprimare. Orice creștin, bărbat sau femeie, învățat sau analfabet, poate prezenta o opinie și să o argumenteze "de o mie de ori", în fața contradicției papei însuși, fără a fi eretic, chiar dacă opinia este în realitate o erezie.

Ceea ce face ca un adept al unei erezii să fie eretic este perseverența, adică lipsa dorinței de a asculta sau lipsa dorinței de a se răzgândi, chiar dacă dovezile contrare sunt clar explicate. Un semn clar al pertinenței este încercarea de a impune eroarea în mod coercitiv. Potrivit lui Ockham, Papa Ioan al XXII-lea era un eretic și, prin urmare, nu mai era papă, deoarece a încercat să impună ereziile în mod coercitiv.