Now Calls Me Daughter
În Now Calls Me Daughter, Christine Jones aplatizează cu brio timpul pentru a deplânge boala Alzheimer a mamei sale iubite și pentru a sărbători mama acum. Aceste poeme urmăresc afluenții cotidianului pentru a deveni dureros de suprarealiste.
Ele pulsează cu sălbăticia pisicilor pescar. Și da, aceste poezii ne fac să contemplăm spațiul pe care îl numim timp, pentru ca noi toți să fim băiatul care „îl găsește la mareea joasă”. A intra în aceste poezii înseamnă a ține mai aproape acel membru al familiei pe cale să „călătorească spre casă în pantofii ei negri de biserică”.
Aceste versuri știu că nu pot „dărâma mormântul îmbătrânirii”, în timp ce fac munca magnifică de a rămâne „atenți la schimbarea, cum se înregistrează prin lumină”. - Eileen Cleary, autoare a 2 a.
m. with Keats
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)