An Enquiry Concerning Human Understanding

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază contribuțiile semnificative ale operei lui David Hume, lăudându-i claritatea și importanța în filosofie. Mulți recenzenți își exprimă aprecierea pentru ideile lui Hume privind empirismul și scepticismul, menționând că este un text crucial în Iluminism. Cu toate acestea, o serie de recenzii critică anumite ediții ale cărții, în special pentru probleme de transcriere și de formatare care împiedică lizibilitatea și utilizarea în scopuri academice.

⬤ Scrierea lui Hume este lăudată pentru claritatea și proza sa modernă.
⬤ Lucrarea este considerată esențială pentru înțelegerea filosofiei iluministe.
⬤ Este un text standard în programele de filosofie.
⬤ Conținutul stimulează gândirea critică și reflecția asupra empirismului și scepticismului.
⬤ Edițiile recomandate, precum Clarendon Critical Edition, oferă introduceri și adnotări valoroase.

⬤ Multe recenzii menționează calitatea slabă a anumitor ediții, citând transcrieri proaste și probleme de formatare.
⬤ Unele ediții nu conțin informațiile bibliografice necesare, ceea ce le face nepotrivite pentru referințe academice.
⬤ Plângeri cu privire la traduceri incorecte și limbaj confuz care deturnează argumentele originale ale lui Hume.
⬤ Unii cititori au primit versiuni incomplete sau defecte ale cărților electronice.

(pe baza a 18 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

David Hume (născut David Home; 7 mai 1711 NS (26 aprilie 1711 OS) - 25 august 1776) a fost un filosof, istoric, economist și eseist scoțian din secolul Luminilor, cunoscut astăzi mai ales pentru sistemul său foarte influent de empirism filosofic, scepticism și naturalism. Abordarea empiristă a filosofiei lui Hume îl plasează alături de John Locke, George Berkeley, Francis Bacon și Thomas Hobbes în categoria empiricilor britanici. Începând cu A Treatise of Human Nature (1738), Hume a încercat să creeze o știință naturalistă totală a omului, care să examineze bazele psihologice ale naturii umane. Împotriva raționaliștilor filosofi, Hume a susținut că mai degrabă pasiunea decât rațiunea guvernează comportamentul uman. Hume a argumentat împotriva existenței ideilor înnăscute, susținând că toate cunoștințele umane se bazează exclusiv pe experiență.

În ceea ce se numește uneori problema inducției a lui Hume, acesta a susținut că raționamentul inductiv și credința în cauzalitate nu pot fi justificate rațional; în schimb, încrederea noastră în cauzalitate și inducție rezultă din obiceiuri și obișnuințe mentale și pot fi atribuite doar experienței "conjuncției constante" a evenimentelor. Acest lucru se datorează faptului că nu putem percepe niciodată faptul că un eveniment îl cauzează pe altul, ci doar faptul că cele două sunt întotdeauna în conjuncție. În consecință, pentru a trage concluzii cauzale din experiența trecută, este necesar să presupunem că viitorul va semăna cu trecutul, o presupunere care nu poate fi ea însăși întemeiată pe experiența anterioară.

Opoziția lui Hume la argumentul teleologic pentru existența lui Dumnezeu, argumentul designului, este considerată în general drept cea mai semnificativă încercare intelectuală de a respinge argumentul înainte de darwinism.

Hume a influențat utilitarismul, pozitivismul logic, Immanuel Kant, filosofia științei, filosofia analitică timpurie, știința cognitivă, teologia și alte mișcări și gânditori. Kant însuși l-a creditat pe Hume drept stimulentul gândirii sale filosofice, care l-a trezit din "somnul dogmatic". (wikipedia.org)