Arce prin Imperiul Roman: Istoria arcurilor romane construite în Europa, Orientul Mijlociu, Asia Mică și Africa de Nord

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o prezentare concisă a arcilor Imperiului Roman, concentrându-se pe semnificația lor istorică și pe caracteristicile lor arhitecturale. Deși oferă informații valoroase și este ușor de citit, are dezavantaje semnificative în ceea ce privește conținutul și prezentarea.

Cartea consolidează diverse arce romane semnificative într-un singur volum, oferind o perspectivă asupra rolurilor lor istorice și propagandistice. Cartea este accesibilă atât pentru profani, cât și pentru cei cu interese mai profunde în arhitectura romană. Textul include o bibliografie și este ușor de citit.

Cartea este foarte scurtă, cu doar 66 de pagini și un text limitat. Calitatea fotografiilor variază între formatele kindle și paperback, cele din urmă fiind în gri cu rezoluție scăzută. Lipsește un index și numere de pagină, ceea ce diminuează ușurința de utilizare. În plus, o parte din conținut se suprapune cu o altă publicație a aceluiași editor.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Arches across the Roman Empire: The History of the Roman Arches Built in Europe, the Middle East, Asia Minor, and North Africa

Conținutul cărții:

*Include imagini.

*Include o bibliografie pentru lecturi suplimentare.

Unele dintre cele mai emblematice simboluri ale Imperiului Roman care au supraviețuit până astăzi în lumea modernă sunt arcele pe care romanii le-au ridicat pentru a comemora victoriile militare și pentru a-i glorifica pe împărați. Povestea modului în care arcele au ajuns să fie utilizate în lumea romană într-un astfel de mod este una care implică evoluția armatei și a liderilor săi în forțele politice care au ajuns să domine statul, iar aceste arce, împreună cu triumfurile care au ajuns să fie asociate cu multe dintre ele, au fost părți cheie în procesul de expunere a puterii Romei. În același timp, ele erau menite să marcheze realizările individuale ale conducătorilor Romei, ceea ce a făcut din ele un exercițiu de relații publice enorm și costisitor, care a crescut constant de-a lungul anilor.

La modul cel mai elementar și în prima sa încarnare, arcul era o celebrare a reușitei și, ca atare, făcea parte dintr-o serie întreagă de metode folosite de romani pentru a înregistra, recompensa și mediatiza succesul. Cu toate acestea, pe măsură ce perioada imperială a avansat, arcul a ajuns să simbolizeze mult mai mult și a fost asociat exclusiv cu puterea imperială prin construirea arcurilor de triumf. Povestea acestor arce este inextricabil legată de promovarea Romei ca fiind cea mai mare dintre toate puterile și a conducătorilor săi ca fiind cei mai demni și capabili dintre toți comandanții.

În timp ce rațiunea dezvoltării arcurilor "triumfale" la Roma și în Italia provenea dintr-un sistem conceput pentru a recunoaște și recompensa curajul individual sau pentru a consolida și legitima succesele unui împărat și ale succesorilor săi, rolul arcurilor în restul imperiului este și mai complex. Aceste monumente erau destinate în primul rând promovării invincibilității Romei, servind în același timp drept memento constant al puterii care putea fi exercitată asupra oricărui popor subjugat. De asemenea, ele au oferit noilor cetățeni ocazia de a-și demonstra loialitatea față de imperiu, făcându-și publicitate în același timp pentru virtuțile și bogăția lor. Pentru acești noi cetățeni aspiranți, sponsorizarea se putea dovedi o modalitate inestimabilă de a urca pe scara socială și politică la nivel local și imperial.

Arcele de triumf din Roma au constituit piesa centrală a triumfurilor care au fost limitate la împărați și la familiile lor apropiate după înființarea Imperiului Roman, însă arcele din imperiul mai larg nu au avut această funcție specifică. Acestea fiind spuse, la fel ca în cazul celor din Italia, arcele din străinătate erau amplasate strategic pentru a se asigura că sunt văzute și traversate de un număr cât mai mare de persoane, acestea fiind supuse în mod regulat unor scene reprezentând victorii romane. Aceste arce erau inextricabil legate de promovarea Romei ca cea mai mare dintre toate puterile și, de asemenea, legate de politica de romanizare și asimilare a teritoriilor și populațiilor cucerite.

Desigur, aceste arce îi intrigă pe istorici de ani de zile. Franz Botho Graef, arheolog clasic german și istoric de artă, un expert proeminent în domeniu, și-a dedicat viața identificării și catalogării arcurilor romane. El a documentat 125 de arce existente și alte 30 de exemple identificate din literatură sau din alte surse, împrăștiate în Roma și în provinciile sale. Lista lui Graef este de obicei considerată punctul de plecare pentru cercetătorii ulteriori, însă un alt istoric eminent în domeniu, A. Frothingham, a contestat lista lui Graef, susținând că doar 115 din cele 125 de arce identificate au existat cu adevărat. De asemenea, el a susținut că a identificat alte 280 de „monumente și arce”, dintre care majoritatea erau situate în Asia Mică, Africa de Nord și Siria. Cu toate acestea, această abordare metodologică a introdus o nouă categorie - monumentele - în procesul de catalogare, ceea ce nu a făcut decât să complice dezbaterea.

Arce în Imperiul Roman: The History of the Roman Arches Built in Europe, the Middle East, Asia Minor, and North Africa analizează diversele arce, influența lor și dezbaterile persistente pe marginea lor.