Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „Arhitectura ca metaforă” de Karatani explorează conceptul de arhitectură ca metaforă dominantă în filosofia occidentală, susținând că urmărirea formalizării în diverse domenii are implicații semnificative pentru înțelegerea discursului filosofic. Deși cartea prezintă idei fascinante și profunzime intelectuală, uneori poate părea dezorganizată și necesită efort pentru a conecta conceptele de-a lungul ei.
Avantaje:⬤ Cartea este stimulantă din punct de vedere intelectual și oferă o perspectivă nouă asupra rolului arhitecturii în filosofie.
⬤ Conexiunile lui Karatani între arhitectură și diverse domenii, inclusiv matematică, lingvistică și psihanaliză, sunt captivante.
⬤ Teoria „voinței de arhitectură” este o abordare nouă care rezonează atât cu aspectele filosofice, cât și cu cele practice ale arhitecturii.
⬤ Cititorii apreciază capitolul despre Wittgenstein și învățarea în copilărie pentru iluminarea sa.
Dezavantaje:⬤ Cartea poate fi derutantă și îi lipsește structura sistematică, ceea ce o face uneori dificil de urmărit.
⬤ Unii cititori pot întâmpina dificultăți în a vedea conexiunile dintre diferitele capitole.
⬤ În ciuda profunzimii sale, cartea poate să nu fie bine cunoscută, ceea ce poate limita audiența și impactul acesteia.
(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Architecture as Metaphor: Language, Number, Money
Conținutul cărții:
În Architecture as Metaphor, Kojin Karatani detectează o "voință de arhitectură" recurentă despre care susține că este fundamentul întregii gândiri occidentale, traversând arhitectura, filosofia, literatura, lingvistica, urbanismul, antropologia, economia politică, psihanaliza și matematica.
Kojin Karatani, cel mai important critic literar japonez, este poate cel mai bine cunoscut pentru lecturile sale imaginative ale lui Shakespeare, Soseki, Marx, Wittgenstein și, mai recent, Kant. Lucrările sale, dintre care Origins of Modern Japanese Literature este singura tradusă anterior în limba engleză, sunt echivalentul generic a ceea ce în America se numește "teorie". Scrierile lui Karatani sunt importante nu numai pentru perspectivele pe care le oferă asupra diverselor subiecte discutate, ci și ca exemplu de intervenție critică ne-occidentală distinctă. În "Arhitectura ca metaforă", Karatani detectează o "voință de arhitectură" recurentă despre care susține că este fundamentul întregii gândiri occidentale, traversând arhitectura, filosofia, literatura, lingvistica, urbanismul, antropologia, economia politică, psihanaliza și matematica. În cele trei părți ale cărții, el analizează legăturile complexe dintre construcție și deconstrucție, indicând astfel un model alternativ de "critică seculară", dar în domeniul filosofiei mai degrabă decât al criticii literare sau culturale. După cum afirmă Karatani în introducere, deoarece voința de arhitectură este practic inexistentă în Japonia, el trebuie mai întâi să își asume un rol dublu: unul care afirmă arhitectonica (prin examinarea funcției suprimate a formei) și unul care împinge formalismul la colaps (prin invocarea teoremei incompletitudinii a lui Kurt Godel).
Discuțiile sale ulterioare trasează o cale prin lucrările lui Christopher Alexander, Jane Jacobs, Gilles Deleuze și alții. În cele din urmă, în mijlocul impulsului care motivează orice formalizare, el se confruntă cu un decalaj de netrecut, un eveniment incontrolabil întâlnit în schimbul cu celălalt; astfel, speculațiile sale se îndreaptă spre mișcarea globală a capitalului. Deși în volumul de față el analizează în principal texte occidentale familiare, tocmai din acest motiv vocea sa dezvăluie o distanță care va adăuga o nouă dimensiune discursului nostru în limba engleză.
