Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o examinare cuprinzătoare a fațadelor arhitecturale din epoca clasică până în epoca modernă, explorând implicațiile filosofice ale designului fațadelor și conflictul continuu dintre tradiție și modernitate în arhitectură. Cartea oferă o perspectivă asupra modului în care arhitectura contemporană este influențată de schimbările sociale, culturale și tehnologice.
Avantaje:Examinarea minuțioasă a fațadelor arhitecturale, critica contemporană perspicace, relevantă pentru discuțiile arhitecturale actuale, face paralele cu alte lucrări semnificative în arhitectură, oferă o perspectivă filosofică asupra designului.
Dezavantaje:Nu este orientată vizual deoarece nu este o carte ilustrată, poate fi încărcată de text pentru unii cititori, necesită un interes puternic pentru teoria arhitecturii.
(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Surface Architecture
Conținutul cărții:
Un studiu al suprafeței clădirii, principalul instrument al arhitecturii de identitate și angajament cu mediul înconjurător.
Din punct de vedere vizual, multe clădiri contemporane fie reflectă sistemele lor de producție, fie amintesc de stiluri și motive anterioare. Această diviziune între producție și reprezentare este, într-un fel, o extensie a celei dintre modernitate și tradiție. În această carte, David Leatherbarrow și Mohsen Mostafavi explorează modalitățile prin care designul poate profita de metodele de producție, astfel încât arhitectura să nu fie nici independentă, nici dominată de tehnologie. Leatherbarrow și Mostafavi încep cu izolarea teoretică și practică a suprafeței clădirii ca subiect al designului arhitectural. Autonomia suprafeței, "fațada liberă", presupune o distincție între elementele structurale și nestructurale ale clădirii, între cadru și învelitoare. Odată ce pielea clădirii a devenit independentă de structura sa, ea ar putea la fel de bine să atârne ca o perdea sau ca o îmbrăcăminte. Punctul central al relației dintre structură și piele este suprafața arhitecturală. Urmărind manipularea acestei suprafețe, autorii examinează atât clădirile contemporane, cât și pe cele din trecutul recent. Printre arhitecții discutați se numără Albert Kahn, Ludwig Mies van der Rohe, Alison și Peter Smithson, Alejandro de la Sota, Robert Venturi, Jacques Herzog și Pierre de Meuron.
Proprietățile suprafeței unei clădiri - fie că este realizată din beton, metal, sticlă sau alte materiale - nu sunt doar superficiale; ele construiesc efectele spațiale prin care arhitectura comunică. Prin suprafețele sale, o clădire își declară atât autonomia, cât și participarea la mediul înconjurător.
