Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile la „Arhiva Dalkey” de Flann O'Brien prezintă un amestec de aprecieri pentru umorul și creativitatea sa, alături de critici pentru ritmul și stilul său, în special în comparație cu alte lucrări ale lui O'Brien, precum „Al treilea polițist”. În timp ce mulți cititori o găsesc amuzantă și inteligent scrisă, unii consideră că îi lipsește strălucirea operelor anterioare ale lui O'Brien, sugerând că doar fanii dedicați sau cercetătorii ar putea să o aprecieze pe deplin.
Avantaje:Cartea este lăudată pentru umorul său unic, personajele excentrice și intrigile captivante. Mai mulți recenzenți menționează originalitatea sa și sensibilitatea comică irlandeză distinctă pe care O'Brien o captează. Pasaje specifice, în special conversația subacvatică cu Sfântul Augustin și teoria „mollycules”, sunt evidențiate ca fiind extrem de amuzante. Cititorii apreciază abilitatea lui O'Brien de a împleti absurdul cu comentarii pătrunzătoare despre religie și știință.
Dezavantaje:Criticii descriu adesea scrisul ca fiind pedestru sau plictisitor, în special în discuțiile teologice lungi. Unii consideră că cărții îi lipsește profunzimea imaginativă întâlnită în celelalte lucrări ale lui O'Brien. Ritmul și structura sunt considerate meandrice, iar anumite elemente ale intrigii, inclusiv portretizarea unor personaje precum James Joyce, sunt considerate mai puțin convingătoare. În plus, cititorii care nu sunt familiarizați cu stilul lui O'Brien ar putea găsi dificil să se implice pe deplin în conținut.
(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Dalkey Archive
Conținutul cărții:
Salutată drept "cea mai bună fantezie comică de la "Tristram Shandy"" la publicarea sa în 1964, "The Dalkey Archive" este al cincilea și ultimul roman al lui Flann O'Brien; sau mai degrabă (după cum i-a scris O'Brien editorului său), "Cartea nu este menită să fie un roman sau ceva de genul acesta, ci un studiu în derizoriu, diferiți scriitori cu stilurile lor și diverse moduri, atitudini și culte fiind șobolanii din cușcă".
Printre țintele deriziunii lui O'Brien se numără religiozitatea, abstracțiile intelectuale, opiniile lui J. W. Dunne și Albert Einstein cu privire la timp și relativitate, precum și viețile și operele Sfântului Augustin și ale lui James Joyce, ambii având roluri vorbitoare în roman. Derutant? Da, dar, după cum insistă O'Brien, "o anumită măsură de nedumerire face parte din meseria de literat".
Desfășurat la sfârșitul anilor 1940 în satul Dalkey (la aproximativ douăsprezece mile sud de Dublin), "Arhiva Dalkey" îi include în distribuție și pe savantul nebun De Selby (prezentat în romanul lui O'Brien "Al treilea polițist"), pe magnilocentul sergent Fottrell (a cărui "teorie molly-cule" susține că un om se poate transforma într-o bicicletă) și pe da Vinci-ul local, un looderamawn pe nume Teague McGettigan. Mick Shaughnessy se străduiește din răsputeri să găsească ordine în acest haos metafizic și, cu ajutorul băuturii tari, al prietenului său Hackett și al lui Mary, tânăra femeie pentru care ambii concurează, trece printr-o criză de credință atât sublimă, cât și ridicolă.
