Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea oferă o colecție de scrieri grecești antice despre astronomie, prezentând atât texte sursă, cât și introduceri la autori. Deși constituie o referință utilă pentru cei interesați de contribuțiile grecești la astronomie, mulți recenzenți îi critică lipsa de profunzime, exhaustivitate și dependența de surse secundare. Pare deosebit de valoroasă pentru cei care caută texte originale, dar ar putea să nu satisfacă cititorii care caută o analiză istorică aprofundată sau o perspectivă asupra gândirii astronomice grecești.
Avantaje:⬤ Colecție neprețuită de citate reale din autori greci
⬤ Include introduceri la diverși astronomi
⬤ Utilă ca o carte sursă pentru cei care studiază astronomia greacă
⬤ Texte sursă lungi, rare și valoroase
⬤ Preț accesibil.
Dezavantaje:⬤ Adesea considerată ca fiind lipsită de profunzime și cuprindere
⬤ Conține multe extrase pe care unii recenzenți le consideră „fleacuri”
⬤ Angajament limitat față de metodele matematice
⬤ Poate să nu furnizeze dovezi convingătoare ale contribuțiilor grecilor la astronomie
⬤ Descriere înșelătoare pe coperta din spate cu privire la claritatea și structura conținutului.
(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Greek Astronomy
Conținutul cărții:
Astronomia ca știință a început cu filosofii ionieni, cu care au început și filosofia și matematica greacă. În timp ce egiptenii și babilonienii au realizat multe lucruri de valoare astronomică, a rămas ca geniul speculativ de neegalat al grecilor, în special geniul lor matematic, să pună bazele adevăratei științe a astronomiei. În acest studiu clasic, un erudit de renume analizează cu luciditate progresele specifice făcute de greci, multe dintre ideile cărora au anticipat descoperirile astronomiei moderne.
Pitagora, născut la Samos în jurul anului 572 î.Hr., a fost probabil primul care a susținut că Pământul are o formă sferică, în timp ce adepții săi de mai târziu l-au devansat pe Copernic cu ipoteza atunci uimitoare că Pământul nu era centrul universului, ci o planetă ca celelalte. Heraclides din Pont (c. 388-315 î. Hr. ), un elev al lui Platon, a declarat că aparenta rotație zilnică a corpurilor cerești se datorează nu unei rotații a sferei cerești în jurul unei axe care trece prin centrul Pământului, ci rotației Pământului însuși în jurul propriei axe. În al doilea rând, Heraclides a descoperit că Venus și Mercur se rotesc în jurul soarelui ca niște sateliți. Poate cel mai mare astronom al antichității a fost Hipparchus, care a înflorit între 161 și 126 î.Hr. El a compilat un catalog al stelelor fixe până la numărul de 850 sau mai mult, a adus mari îmbunătățiri instrumentelor folosite pentru observațiile astronomice și a descoperit precesia echinocțiilor, printre alte realizări. Astronomia lui Hipparchus își găsește forma definitivă în Syntaxis (denumită în mod obișnuit Almagest ) a lui Ptolemeu, scrisă în jurul anului 150 d.Hr., care a deținut domeniul până în vremea lui Copernic.
Realizările extraordinare ale acestor teoreticieni greci și ale multor altora sunt acoperite în întregime în această prezentare erudită, care îmbină o claritate excepțională cu un stil ușor de citit pentru a produce o lucrare care nu este doar indispensabilă astronomilor și istoricilor științei, ci și ușor accesibilă cititorilor neavizați de știință.
