Atlantida: Lumea antediluviană

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Atlantis: The Antediluvian World” de Ignatius Donnelly este o explorare clasică a mitului Atlantidei, lăudată pentru perspectivele sale istorice și abordarea cuprinzătoare, deși a fost criticată pentru inexactitățile științifice și interpretările autorului. Mulți cititori au găsit cartea fascinantă și informativă, în timp ce unii sunt sceptici cu privire la concluziile și stilul de scriere ale lui Donnelly.

Cartea este considerată o lucrare definitivă despre Atlantida, oferind o mulțime de relatări istorice, informații excelente și conținut captivant pentru cei interesați de subiect. Cartea este descrisă ca fiind bine documentată și oferă o perspectivă nouă asupra relatării lui Platon despre Atlantida. Cititorii i-au apreciat, de asemenea, ilustrațiile și caracterul cuprinzător.

Criticii evidențiază probleme legate de acuratețea științifică a cărții, afirmând că aceasta poate fi depășită și nu este potrivită pentru standardele antropologice moderne. Unii au găsit interpretările autorului prea simpliste sau exagerate și au remarcat erorile de formatare ale cărții în anumite reproduceri. În plus, au existat plângeri cu privire la exemplarele de proastă calitate primite de unii cititori.

(pe baza a 45 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Atlantis: The antediluvian world

Conținutul cărții:

Odată a existat în Oceanul Atlantic o insulă mare, care era rămășița unui continent atlantic și care era cunoscută în lumea antică sub numele de Atlantida. Descrierea acestei insule făcută de Platon nu este, așa cum s-a presupus mult timp, o fabulă, ci o adevărată istorie.

Atlantida a fost regiunea în care omul a trecut pentru prima dată de la o stare de barbarie la civilizație. În decursul veacurilor, ea a devenit o națiune populată și puternică, din ale cărei revărsări au fost populate de națiuni civilizate țărmurile Golfului Mexic, ale fluviului Mississippi, ale Amazonului, coasta pacifică a Americii de Sud, Mediterana, coasta de vest a Europei și a Africii, Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Caspică. A fost adevărata lume antediluviană; Grădina Edenului; Grădinile Hesperidelor; Câmpiile Elizee: Grădinile lui Alcinous; Mesomphalos; Olympos; Asgard din tradițiile națiunilor antice; reprezentând o amintire universală a unui pământ măreț, unde omenirea timpurie a locuit timp de veacuri în pace și fericire.

Zeii vechilor greci, fenicieni, hinduși (ortografie arhaică a hindusului) și scandinavi erau pur și simplu regii, reginele și eroii Atlantidei, iar faptele atribuite lor în mitologie sunt o amintire confuză a unor evenimente istorice reale.

Cea mai veche colonie formată de atlanți a fost probabil în Egipt, a cărui civilizație era o reproducere a celei din insula atlantică. Alfabetul fenician, părintele tuturor alfabetelor europene, a fost derivat dintr-un alfabet al Atlantidei, care a fost, de asemenea, transmis din Atlantida către mayașii din America Centrală.

Atlantida a fost sediul inițial al familiei ariene sau indo-europene de națiuni, precum și al popoarelor semitice și, posibil, al raselor turanice. Atlantida a pierit în urma unei teribile convulsii a naturii, în care întreaga insulă s-a scufundat în ocean, cu aproape toți locuitorii săi. Câteva persoane au scăpat în corăbii și pe plute și au transmis popoarelor din est și din vest vestea catastrofei îngrozitoare, care a supraviețuit până în zilele noastre în legendele despre potop și potop ale diferitelor popoare din lumea veche și cea nouă.

Faptul că povestea Atlantidei a fost considerată timp de mii de ani o fabulă nu dovedește nimic. Există o necredință care crește din ignoranță, precum și un scepticism care se naște din inteligență. Oamenii cei mai apropiați de trecut nu sunt întotdeauna cei care sunt cel mai bine informați cu privire la trecut.