Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Autobiografia doamnei Guyon oferă o perspectivă profundă asupra călătoriei sale spirituale și a credinței sale profunde, demonstrând capacitatea sa de a îndura suferința, rămânând devotată lui Dumnezeu. Cititorii găsesc cartea inspirată și lămuritoare, subliniind valoarea ei pentru cei care caută o relație mai strânsă cu Hristos.
Avantaje:Perspective inspirate și puternice asupra spiritualității profunde și a unei uniuni mai strânse cu Hristos.
Dezavantaje:Cronică a vieții doamnei Guyon, prezentând perseverența ei în suferință și persecuție.
(pe baza a 23 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Autobiography of Madame Guyon
Conținutul cărții:
Jeanne-Marie Bouvier de la Motte-Guyon (cunoscută în mod obișnuit ca Madame Guyon, 13 aprilie 1648 - 9 iunie 1717) a fost o mistică franceză și a fost acuzată că a susținut quietismul, deși ea nu s-a numit niciodată quietistă (liniște intelectuală și pasivitate interioară). Quietismul a fost considerat eretic de către Biserica Romano-Catolică, iar ea a fost întemnițată între 1695 și 1703 după ce a publicat cartea A Short and Very Easy Method of Prayer.
Guyon credea că cineva trebuie să se roage în orice moment și că trebuie să își dedice tot timpul lui Dumnezeu. "Rugăciunea este cheia perfecțiunii și a fericirii suverane; este mijlocul eficient de a scăpa de toate viciile și de a dobândi toate virtuțile; pentru că modul de a deveni perfect este de a trăi în prezența lui Dumnezeu. El însuși ne spune acest lucru: "umblă înaintea Mea și fii fără prihană" Geneza 17:1. Numai rugăciunea te poate aduce în prezența Lui și te poate menține acolo în permanență." Așa cum a scris ea într-una dintre poeziile sale: "A existat o perioadă în care am ales un timp și un loc pentru rugăciune.... Dar acum caut acea rugăciune constantă, în liniștea interioară cunoscută...".
În disputa creștină privind harul și faptele, Guyon a apărat credința că mântuirea este rezultatul harului mai degrabă decât al faptelor. La fel ca Sfântul Augustin, Sfântul Toma de Aquino, Calvin și Martin Luther, ea credea că izbăvirea unei persoane poate veni doar de la Dumnezeu ca sursă exterioară, niciodată din interiorul persoanei înseși. Ca urmare a propriei sale voințe libere, Dumnezeu își acordă favoarea ca pe un dar. Această predestinare a fost combătută de pelagieni, care o considerau irațională în sensul că Dumnezeu ar favoriza un păcătos rău în detrimentul unei persoane bune. Cu toate acestea, potrivit ateului Schopenhauer, care descrie această controversă, "dacă faptele, izvorâte din motive și intenții deliberate, ar fi cele care conduc la starea fericită, atunci, oricum am transforma-o, virtutea ar fi întotdeauna doar un egoism prudent, metodic și prevăzător.... Lucrările... nu se pot justifica niciodată, pentru că ele sunt întotdeauna o acțiune din motive". În autobiografia sa, de exemplu, doamna Guyon a criticat persoanele ipocrite care încearcă să câștige raiul prin faptele lor. Ea a lăudat păcătoșii umili care doar s-au supus voinței lui Dumnezeu. Despre așa-zișii neprihăniți, ea a scris: "persoana neprihănită, susținută de numărul mare de fapte de neprihănire pe care presupune că le-a făcut, pare să își țină mântuirea în propriile mâini și consideră raiul drept răsplata datorată meritelor sale....
Mântuitorul său este, pentru el, aproape inutil. "Aceste "persoane neprihănite" se așteaptă ca Dumnezeu să le salveze ca o recompensă pentru faptele lor bune". Spre deosebire de egoiștii "drepți" autosuficienți, păcătoșii care s-au supus lui Dumnezeu în mod dezinteresat "sunt purtați cu repeziciune de aripile iubirii și încrederii în brațele Mântuitorului lor, care le dă gratuit ceea ce El a meritat infinit pentru ei". Bunătățile lui Dumnezeu "sunt efecte ale voinței Sale, și nu roadele meritelor noastre". (wikipedia.org)
