Budismul postuman și sinele digital: producția de spațiu de locuit

Titlul original:

Posthuman Buddhism and the Digital Self: The Production of Dwellspace

Conținutul cărții:

În lucrarea Posthuman Buddhism and the Digital Self, Les Roberts își extinde lucrările anterioare privind antropologia spațială pentru a lua în considerare chestiuni legate de timp, spațiu și fenomenologia sinelui. În cele patru capitole principale ale cărții - care variază de la interesul îndelungat al lui David Bowie pentru budism, la fotografia stradală din Liverpool-ul anilor 1980, la peisajele sonore ambientale din Blue al lui Derek Jarman sau la cinematografia lentă și contemplativă a lui Tsai Ming-Liang - Roberts pune bazele conceptului de "dwellspace" ca mijloc de a descifra modalitățile spațiale, temporale și experiențiale schimbătoare ale peisajelor media cotidiene.

Înțeleasă ca o dispoziție particulară față de timp, incursiunea lui Roberts în dwellspace pornește de la o reflecție pascaliană asupra sinelui/ne-sinelui în care a fi mulțumit într-o cameră goală se confruntă cu cerințele de a avea conținut într-o cameră goală. Pornind de la ideea de budism postuman ca lentile euristice, Roberts pune în mișcare o serie de linii de cercetare interconectate care stimulează o nouă concentrare asupra problemelor legate de plictiseală, distragere și reverie și pun în evidență mai clar posibilitățile psihosociale și creative ale ambianței, spațialității și încetinirii.

Cartea susține că colonizarea "timpului gol" de către capitalismul digital 24/7 a mers mână în mână cu creșterea industriei corporative de mindfulness și, odată cu aceasta, cu cooptarea, comercializarea și digitalizarea spațiului de locuit. Astfel, budismul postuman este, în parte, o explorare a dialecticii spațiului de locuit care gravitează în jurul unei auto-praxis creative înrădăcinate în negarea și dizolvarea sinelui, una dintre pietrele de temelie ale teoriei și practicii budiste.