Catastrofismul spinal: O istorie secretă

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Spinal Catastrophism” a primit recenzii mixte. În timp ce unii cititori o consideră o explorare amuzantă și provocatoare a filosofiei și a cunoștințelor pierdute, alții o critică pentru complexitatea sa, limbajul ezoteric și conținutul pseudoștiințific perceput. Ea diverge în diverse tradiții filosofice, dar este considerată de unii ca fiind lipsită de coerență și claritate.

⬤ Amuzant și captivant pentru cei cărora le plac discuțiile filosofice profunde.
⬤ Amestec unic de filosofi cunoscuți și autori mai puțin cunoscuți, care stârnește interesul.
⬤ Unii cititori apreciază natura inventivă și ezoterică a textului.
⬤ Conceptul intrigant de „hipergenealogie” și explorarea temelor existențiale.

⬤ Utilizarea excesivă a unui vocabular complex face dificilă înțelegerea de către unii cititori.
⬤ Critici ale abordării filosofiei de către autor, sugerând o lipsă de claritate și coerență.
⬤ Unii consideră că cartea se bazează pe idei pseudoștiințifice și concepte învechite.
⬤ Amestecul de ficțiune și filozofie poate deruta cititorii cu privire la intenția autorului.

(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Spinal Catastrophism: A Secret History

Conținutul cărții:

Continuitatea istorică a catastrofismului spinal, trasată prin întâlniri multiforme între filosofie, psihologie, biologie și geologie.

Bazându-se pe indicațiile criptice din lucrările lui J. G. Ballard, Georges Bataille, William Burroughs, Andr Leroi-Gourhan, Elaine Morgan și Friedrich Nietzsche, Daniel Barker a formulat la sfârșitul secolului al XX-lea axiomele catastrofismului spinal: Dacă morfologia umană, postura verticală și posibilitatea limbajului sunt accidente ramificate ale istoriei naturale, atunci afecțiunile psihice sunt, în cele din urmă, afecțiuni ale coloanei vertebrale, care este ea însăși o machetă a traumei biogenetice, o hartă portabilă a evenimentelor catastrofale care au modelat acea expoziție de atrocități a traumelor evolutive, mamiferul vorbitor ortograd bolnav.

Urmărind proveniența sa prin noțiunile biologice de filogenie și "memorie organică" care au alimentat psihanaliza timpurie, înapoi în idealism, filosofia naturii și romantism și prin întâlniri multiforme între filosofie, psihologie, biologie și geologie, Thomas Moynihan dezvăluie continuitatea istorică a catastrofismului spinal. De la psihanaliză și mit la geologie și neuroanatomie, de la bioanaliză la cronopatie, de la coloniile spinale de proto-minți la retroparazitismul SNC, de la "coloana vertebrală feroviară" la fantele pierdute ale lui Elizabeth Taylor, această aventură filosofică extravagant de cuprinzătoare folosește măduva spinării ca fir călăuzitor pentru a redescoperi căi uitate în gândirea modernă.

Moynihan demonstrează că, departe de a fi o noțiune fantezistă depășită de progresele biologiei, catastrofismul coloanei vertebrale dramatizează problemele filosofice fundamentale ale timpului, identității, continuității și transcendentalului, care rămân centrale pentru orice încercare de a reconcilia experiența umană cu istoria naturală.