Compoziția muzicală în secolul XXI: Un ghid practic pentru noua practică comună

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Compoziția muzicală în secolul XXI” a dlui Carl oferă o analiză a tranziției în muzica orchestrală din secolul al XIX-lea până la sfârșitul secolului al XX-lea. Deși oferă un context istoric valoros și perspective pentru compozitorii în devenire, cartea a fost criticată pentru lipsa de îndrumări practice pentru compoziția contemporană și pentru faptul că pare să se concentreze mai mult asupra trecutului decât asupra prezentului.

⬤ Oferă o explorare detaliată a tranziției în tradițiile muzicii orchestrale.
⬤ Oferă un context istoric valoros pentru tinerii compozitori.
⬤ Scris de un compozitor apreciat, adăugând autenticitate narațiunii.

⬤ Lipsă de sfaturi practice și strategii pentru compozitorii moderni.
⬤ Se concentrează mai mult pe contextul istoric decât pe peisajul compozițional actual.
⬤ Seamănă mai mult cu un memoriu personal decât cu un ghid contemporan.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Music Composition in the 21st Century: A Practical Guide for the New Common Practice

Conținutul cărții:

Muzica contemporană este extrem de diversă din punct de vedere al stilurilor, mediilor, tradițiilor și tehnicilor.

Cum au evoluat tendințele în muzică în ultimele decenii? Compoziția muzicală în secolul XXI este un ghid pentru compozitori și studenți care îi ajută să navigheze în complexitatea adesea descurajantă și în abundența de resurse și influențe cu care se confruntă în timp ce lucrează pentru a obține o expresie personală. De la pop la muzică clasică, cartea vorbește despre modalitățile creative prin care noii compozitori amestecă și sintetizează muzica, creând o muzică care există de-a lungul unui spectru mai mult continuu, mai degrabă decât într-o serie de practici silozate.

Cartea acordă o atenție deosebită unei serii de aspecte critice care au apărut în ultimii ani, inclusiv armonia, influența minimalismului, impactul tehnologiei, strategiile de "deschidere", arta sonoră, colaborarea și improvizația. Robert Carl identifică o practică comună emergentă care le permite creatorilor să ia decizii estetice și tehnice mai bine informate și, de asemenea, favorizează o abordare inerent pozitivă a noilor metode.