Constituția sinelui

Recenzii ale cititorilor

Cartea critică abordarea filosofiei analitice a conceptului de sine și pledează pentru o viziune narativă a sinelui, așa cum a propus-o Marya Schechtman. Cartea prezintă provocările legate de definirea identității de sine de-a lungul timpului și sugerează că înțelegerea propriei vieți ca o narațiune coerentă îi poate responsabiliza pe indivizi și le poate oferi instrumente pentru înțelegerea de sine, în special în abordarea problemelor personale.

Oferă o critică convingătoare a filosofiei analitice, oferă o abordare narativă coerentă pentru înțelegerea sinelui, abordează probleme contemporane legate de identitatea de sine, prezintă construcția narativă ca un instrument pentru auto-împuternicire și sănătate mintală.

Poate necesita familiarizare cu argumente filosofice complexe, ar putea să nu rezoneze cu cei care sunt sceptici față de abordările narative sau preferă definițiile empirice ale sinelui.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Constitution of Selves

Conținutul cărții:

O victimă a amneziei care întreabă Cine sunt eu? înseamnă ceva diferit față de un adolescent confuz care pune aceeași întrebare.

Marya Schechtman nu este de acord cu accentul pus de filosofia analitică pe primul tip de întrebare, excluzându-l pe al doilea. Problema identității personale, sugerează ea, este de obicei înțeleasă ca fiind o întrebare despre viața istorică.

Ceea ce ea numește problema reidentificării este considerată a fi adevărata problemă metafizică a identității personale, în timp ce problemele legate de credințe sau valori și acțiunile pe care acestea le determină, problema caracterizării, sunt adesea prezentate ca fiind doar metaforice. Schechtman susține că nerecunoașterea importanței filosofice a ambelor întrebări a subminat încercările filosofiei analitice de a oferi o descriere satisfăcătoare a identității personale. Considerațiile legate de problema caracterizării se strecoară nerecunoscute în discuțiile despre reidentificare, cu rezultatul că niciuna dintre întrebări nu este abordată în mod adecvat.

Schechtman arată cum separarea celor două întrebări permite o abordare mai fructuoasă a problemei reidentificării și își dezvoltă propria prezentare narativă a caracterizării. Ea sugerează că persoanele își constituie identitatea prin dezvoltarea unor narațiuni autobiografice care au relația corectă cu faptele despre mediu, cu conceptul general de persoană și cu conceptele altor persoane despre cine sunt ele.