Credință pierdută și suflete rătăcitoare: O psihologie a deziluziei, a doliului și a întoarcerii speranței

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă perspective asupra aspectelor psihologice ale deconstrucției credinței, îmbinând reflecția personală, studiile de caz și discuțiile teoretice pentru a ajuta cititorii să navigheze prin experiențele lor de pierdere a credinței. Cartea servește drept sursă de vindecare și înțelepciune pentru cei care se luptă cu trecutul lor religios și caută o conexiune cu alții care s-au confruntat cu provocări similare.

Cartea oferă o perspectivă valoroasă asupra etapelor psihologice ale deconstrucției credinței, oferă studii de caz practice și stârnește discuții semnificative. Cartea este considerată provocatoare și inspiratoare, ajutându-i pe cititori să-și încadreze experiențele și să se reconecteze cu comunitatea. Povestirea sinceră a autorului este lăudată, iar cartea este recunoscută pentru amestecul său de perspective academice și personale.

Unii cititori consideră că prima jumătate este plină de terminologie psihologică, ceea ce o face o lectură dificilă. Natura academică pe alocuri ar putea fi un impediment pentru cei care caută povestiri directe. În plus, este posibil să fie nevoie de un angajament de timp pentru a se angaja pe deplin cu materialul, în special pentru noii veniți la subiect.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Lost Faith and Wandering Souls: A Psychology of Disillusionment, Mourning, and the Return of Hope

Conținutul cărții:

O privire mai profundă asupra crizei de identitate religioasă a vremurilor noastre, care arată o cale de a trece peste dezbateri și de a ajunge la o spiritualitate mai sănătoasă.

Americanii sunt obsedați de religie. Ori ești înăuntru, ori ești afară; ești asta sau asta, și ar fi bine să-ți dai seama. Doar că acum, mulți dintre noi vor doar să uite totul. Ne simțim adesea furioși, răniți și singuri, deși știm că există o cale mai bună. Credință pierdută și suflete rătăcitoare îi ajută pe cititori să ajungă la aceste importante sentimente de deziluzie și le arată că în interiorul lor vor găsi cheile redescoperirii speranței.

Adoptând o abordare sugestivă, David Morris lasă deoparte argumentele teologice și susține că umanitatea noastră este la fel de importantă. El tratează pierderea credinței ca și cum ar fi orice alt tip de pierdere și se întreabă ce s-ar întâmpla dacă am învăța să plângem? El apelează la psihologia psihanalitică pentru puterea sa interpretativă. Cu ajutorul conceptelor de doliu, tânjire și joc, el pune în lumină o cale de restaurare. Aplicând aceste idei memorialisticii spirituale contemporane, Morris descoperă o mișcare de dus-întors în depășirea pierderii credinței, trecând de la sentimente de amorțeală, auto-recriminare și rătăcire la spirit ludic, autonomie și apartenență. Dacă ne putem simți pierderea, susține el, atunci redescoperim o nouă imaginație pentru a crea sens.

Credința pierdută și sufletele rătăcitoare recunoaște criza de identitate religioasă a timpului nostru și întreaga putere a călătoriei psihologice. Privind sub suprafață la dinamica profundă a vieții, arată o cale de a trece peste pierderile noastre individuale și sociale către o spiritualitate mai sănătoasă și incluzivă.