Cultura contează: Credință și sentimente într-o lume asediată

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Roger Scruton „Culture Counts” apără importanța culturii înalte în civilizația occidentală împotriva criticilor postmoderniste. Autorul pledează pentru conservarea și transmiterea patrimoniului cultural, subliniind rolul educației în promovarea aprecierii pentru artă, muzică și literatură. El critică tendințele educaționale moderne care acordă prioritate competențelor tehnice și cunoștințelor faptice în detrimentul înțelegerii culturale. Deși cartea este bine scrisă și incită la reflecție, unii cititori o consideră abstractă și provocatoare, iar concizia ei îi face să dorească argumente mai cuprinzătoare.

⬤ Analiza provocatoare și pătrunzătoare a valorii culturii înalte.
⬤ Bine scrisă, cu claritate și grație.
⬤ Se implică critic în problemele culturale și educaționale actuale.
⬤ Pledează pentru importanța educației culturale și a conservării patrimoniului.
⬤ Oferă speranță pentru viitorul culturii și artei occidentale.

⬤ Unele pasaje ar putea fi prea abstracte sau filosofice pentru cititorii ocazionali.
⬤ Cartea este scurtă (aproximativ 116 pagini), ceea ce unii cititori consideră că nu permite o explorare aprofundată a temelor sale.
⬤ Prețul ar putea fi considerat ridicat pentru lungimea sa.
⬤ Criticii menționează o lipsă de argumente convingătoare pentru care educația culturală este esențială.

(pe baza a 15 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Culture Counts: Faith and Feeling in a World Besieged

Conținutul cărții:

Ce este cultura? De ce ar trebui să o păstrăm și cum? În această carte, renumitul filosof Roger Scruton apără cultura occidentală împotriva criticilor săi interni și a dușmanilor externi și susține că zvonurile privind moartea acesteia sunt extrem de exagerate.

El arată că cultura noastră este o sursă continuă de cunoaștere morală și respinge sarcasmul la modă care o vede ca fiind doar moștenirea inutilă a „bărbaților europeni albi morți”. Scruton abordează pe larg artele și filosofia și apără ceea ce Eliot numea „căutarea comună a judecății adevărate” împotriva atacurilor disprețuitoare ale noilor academicieni.

În prezentarea sa impresionantă a muzicii și a rolului acesteia în educația morală, el apără tradiția clasică, precum și cântecul popular american, și subliniază daunele aduse psihicului de noile forme de muzică pop. El este ferm în apărarea arhitecturii tradiționale și a picturii figurative; critic la adresa relativiștilor la modă, precum Michel Foucault, Edward Said și Richard Rorty; și urgent în pledoaria sa pentru civilizația noastră, care are nevoie mai mult ca oricând de cunoașterea de sine și de încrederea în sine care sunt darul culturii serioase.