Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea a primit o majoritate covârșitoare de recenzii negative, în primul rând din cauza unui număr semnificativ de inexactități faptice, a unei corecturi deficitare și a reprezentărilor înșelătoare ale figurilor și evenimentelor istorice. Recenzenții exprimă o lipsă de încredere în conținut, ceea ce subminează credibilitatea autorului.
Avantaje:Beneficiile cărții nu au fost raportate.
Dezavantaje:Cartea este plină de informații eronate, inclusiv erori factuale elementare, corectare necorespunzătoare (de exemplu, utilizarea incorectă a cuvintelor) și referințe istorice incorecte (de exemplu, identificarea greșită a numelor și confundarea cronologiilor). Recenzenții au observat o tendință de denaturare a citatelor și de prezentare a unei viziuni părtinitoare asupra evenimentelor și persoanelor. În general, inexactitățile diminuează fiabilitatea și acuratețea cărții, făcând-o un „dezastru al dezinformării”.
(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Race for the Atomic Bomb: Scientists, Spies and Saboteurs - The Allies' and Hitler's Battle for the Ultimate Weapon
Conținutul cărții:
Povestea completă a cursei între diferitele națiuni beligerante pentru a fi primele care dezvoltă bomba atomică.
La 19 decembrie 1938, Otto Hahn, care lucra la Institutul de Chimie Kaiser Wilhelm din Berlin, a efectuat un experiment ale cărui rezultate l-au nedumerit. Lise Meitner, colaboratoarea sa emigrantă, i-a explicat că a scindat un atom de uraniu, ceea ce la acea vreme părea să sfideze toate legile cunoscute ale fizicii. Când Neils Bohr a dus vestea în Statele Unite, oamenilor de știință de acolo le-a devenit clar că aceste rezultate deschideau o posibilitate complet nouă și, pentru unii, înfricoșătoare de producere a energiei, care ar putea fi utilizată atât în scopuri pașnice, cât și militare.
Oamenii de știință din Germania, Franța, Marea Britanie și SUA au început să aprofundeze implicațiile. Însă guvernul britanic a fost primul care a descris explicit modul în care divizarea atomului ar putea fi utilizată pentru a crea o armă practică de o putere înfricoșătoare.
Până atunci, Franța fusese ocupată de germani, iar cei mai mulți dintre oamenii lor de știință din domeniul nuclear fugiseră în Marea Britanie. La rândul lor, germanii, care, pentru o vreme, au fost în fruntea cercetării nucleare, și-au slăbit propriile rânduri științifice prin hăituirea multora dintre cei mai buni oameni de știință care fugiseră de persecuțiile impuse de draconicele legi rasiale naziste. Cu toate acestea, ei au păstrat, probabil, cel mai talentat om de știință în domeniul nuclear în persoana lui Werner Heisenberg, care a început să dezvolte propriul său program pentru energia nucleară.
Oamenii de știință britanici au făcut progrese considerabile înainte de a-și da seama că transpunerea rezultatelor lor de laborator în vasta întreprindere industrială necesară pentru construirea unei bombe depășea cu mult resursele limitate ale națiunii. Guvernul a fost de acord să predea Americii toate rezultatele cercetării britanice, în schimbul unei părți din pradă. Statele Unite, la rândul lor, au fost impresionate de rezultatele britanice și au investit sume enorme de bani și resurse în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Proiectul Manhattan, într-un efort concertat de a construi o bombă înainte de sfârșitul războiului.
În cea mai mare parte a războiului, sovieticii au arătat puțin entuziasm pentru investițiile necesare construirii propriei bombe. Cu toate acestea, cu gândul la viitor, ei au creat o rețea extinsă de spionaj atât în Marea Britanie, cât și în America.
După capitularea Germaniei, a rămas problema Japoniei, iar cursa pentru dezvoltarea unei bombe funcționale a continuat pentru a accelera sfârșitul războiului, atât pentru a salva viețile Aliaților, cât și pentru a preveni expansiunea sovietică în nordul Chinei și pe continentul japonez. A fost o cursă pe care Statele Unite au câștigat-o. A fost, de asemenea, o cursă care a inaugurat un nou Război Rece.
