Dangerous Rhythms: Jazz și lumea interlopă

Recenzii ale cititorilor

Dangerous Rhythms: Jazz And The Underworld de T.J. English este o explorare meticuloasă, captivantă și distractivă a istoriei întrepătrunse a muzicii jazz și a crimei organizate. Deși cartea oferă informații fascinante și povești captivante, există critici cu privire la inexactitățile faptice și defectele ocazionale de scriere.

Cartea este bine documentată, se citește ca o narațiune palpitantă și oferă un context istoric aprofundat despre jazz și legăturile sale cu crima organizată. Recenzenții au lăudat stilul său captivant, bogăția detaliilor despre muzicieni și capacitatea sa de a ilumina aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei jazzului.

Unii cititori au semnalat erori factuale și inconsecvențe în narațiune. Criticii au menționat că, uneori, concluziile scriitorului păreau mai degrabă speculative decât faptice și că anumite pasaje puteau fi redundante sau prost formulate, ceea ce diminua experiența generală.

(pe baza a 26 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Dangerous Rhythms: Jazz and the Underworld

Conținutul cărții:

De la T. J. English, autorul bestsellerului New York Times Havana Nocturne, vine narațiunea epică și sclipitoare a lumilor interconectate ale jazzului și crimei organizate în America secolului XX.

„(O) carte strălucitoare și curajoasă.” -Dr. Cornel West

Dangerous Rhythms spune povestea simbiotică a jazz-ului și a lumii interlope: o relație promovată în unele dintre cele mai notorii cartiere de moravuri din America secolului XX. În prima jumătate a secolului, mafioții și muzicienii s-au bucurat de un parteneriat reciproc avantajos. Oferind artiști precum Louis Armstrong, Earl „Fatha” Hines, Fats Waller, Duke Ellington, Billie Holiday, Lena Horne și Ella Fitzgerald o scenă, mafia, inclusiv actorii principali Al Capone, Meyer Lansky și Charlie „Lucky” Luciano, au oferit oportunități care altfel nu ar fi existat.

Chiar și așa, în centrul acestei relații se afla o inegalitate rasială frământată. Muzicienii erau în majoritate afro-americani, iar cluburile și mijloacele de producție erau deținute de bărbați albi. Era un sistem de plantație glorificat care, în timp, avea să fie în dezacord cu o mișcare emergentă pentru drepturile civile. Unii artiști, printre care și Louis Armstrong, credeau că sunt mai în siguranță și mai probabil să fie plătiți corect dacă lucrează în localuri „protejate”. Alții credeau că, dacă vor cânta în locuri care nu sunt controlate de mafie, le va fi mai ușor să aibă control asupra carierei lor.

Prin cercetările voluminoase și abilitățile narative ascuțite ale lui English, Dangerous Rhythms dezvăluie această felie profund fascinantă a istoriei americane în toată gloria ei sordidă.