De la Zen la Fenomenologie

Titlul original:

From Zen to Phenomenology

Conținutul cărții:

Întâlnirea dintre Japonia și Occident a pus întrebarea dacă poate exista vreo înțelegere reciprocă între civilizații aparent atât de diferite. Intelectualii japonezi au venit în Europa pentru a studia gândirea occidentală și au constatat că pozitivismul și pragmatismul predominante erau inadecvate și au apelat la fenomenologie ca modalitate de a aborda conștiința, indisponibilă în alte curente filosofice occidentale.

De la Zen la Fenomenologie deschide dimensiunile esențiale ale fenomenologiei transcendentale și ale căii Zen pentru a dezvălui conjuncția dintre aceste două „școli” ale conștiinței. Cercetarea oferită în text urmărește originile Zenului până la budistul Nagarjuna, prezentând argumentele acestuia conform cărora toate pretențiile explicative ale conștiinței sunt „goale”. În Zen, fenomenul vidului este un „deținător de loc” descris ca basho, unde orice poate apărea fără obstrucții.

Sarcina, în text, este de a arăta cum se poate ajunge la un astfel de „loc” prin excluderea afirmațiilor unor savanți japonezi și occidentali cu privire la „scopurile” Zenului. Introducerea „scopurilor” este în egală măsură un obstacol și trebuie evitată, la fel cum trebuie înlăturat atașamentul față de o anumită „școală” Zen.

Analizele fenomenologice ale conștientizării timpului arată prezența unui domeniu care este compus din flux și permanență, astfel încât ambele aspecte sunt date ca „suporturi de loc” goale pentru orice realitate posibilă a oricărei culturi. Conștientizarea acestor aspecte nu este nici una, nici alta și, prin urmare, poate apărea prin ambele ca simboluri „primare” care fluctuează una prin cealaltă. Dacă spunem că totul se schimbă, întâlnim permanența acestei afirmații, iar dacă spunem că totul este permanent, întâlnim un efort de a menține această permanență - ambele dezvăluind o „mișcare” între ele, cuprinzând un „loc” pentru orice înțelegere a unei lumi explicată în orice cultură.

Acesta este domeniul în care Zenul și fenomenologia transcendentală își găsesc „terenul fără fundament”. (Nova)