De la zori la lumina zilei: Eseuri

Recenzii ale cititorilor

Colecția „FROM DAWN TO DAYLIGHT” a lui Dawn Downey a fost primită pozitiv de cititori pentru eseurile sale captivante care îmbină umorul și emoția. Cititorii apreciază capacitatea autoarei de a provoca gândire și auto-reflecție prin scrierile sale. Piesele scurte și puternice abordează subiecte profunde, rămânând în același timp la îndemână, făcându-i adesea pe cititori să râdă și să plângă. Conexiunile dintre unele eseuri adaugă profunzime colecției, îmbunătățind experiența generală de lectură.

⬤ Stil de scriere inovator și captivant
⬤ abilitatea de a îmbina umorul și emoția
⬤ piese scurte, bogate în conținut
⬤ oferă noi perspective asupra vieții
⬤ relatabile și provocatoare
⬤ cu impact emoțional
⬤ eseurile interconectate îmbunătățesc narațiunea generală.

Unii cititori ar putea prefera eseuri mai lungi, mai tradiționale; s-ar putea să nu fie pe placul celor care preferă o scriere mai directă, fără introspecție.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

From Dawn to Daylight: Essays

Conținutul cărții:

Cea de-a doua colecție de eseuri a lui Dawn Downey se adresează tuturor celor care savurează poveștile cu picioarele pe pământ, cu un strop de înțelepciune. Foarte sincere și foarte personale, observațiile ei sunt presărate cu idei ciudate și umor autoironic. Ea se inspiră din gripă, grădină, genunchi stricați și televizor prost. Ea explorează teme mai largi precum pierderea și înstrăinarea, păstrând în același timp o viziune tinerească asupra capriciilor vieții și ale îmbătrânirii. Cititorii vor călători de la mundan la metafizic. Iată o autoare care ne dezvăluie frica ei de vaci. Îi urmărim căutarea de a învăța compasiunea. Îi împărtășim dorința de pace.

Ca și în memoriile sale spirituale, Stumbling Toward the Buddha, Downey încearcă să înțeleagă relațiile. În Iartă-mă, ea reflectă asupra semnificației unei scuze nesincere. ("Îmi pare rău că ești inflexibil. Îmi pare rău că ești supărat. Îmi pare rău că nu înțelegi poziția mea.") În 2015 Dawn-Mobile, ea își compară corpul cu o mașină folosită ("Nu-mi pot permite întreținerea: abonamente la sală, cursuri de yoga, chiropracticieni, terapeuți. Și totuși, se întoarce împotriva mea.") În Samsara, ea își îndreaptă inteligența către invidie. ("Când o revistă cu un stil de viață de lux a prezentat casa șic a prietenei mele din Los Angeles, s-a transformat într-o expoziție de 16 pagini color a geloziei mele. Monstrul cu ochi verzi a salivat peste tot porțelanul ei Ming"). Iar în Cântecul cimitirului, are o conversație cu mama ei, care a murit la cincizeci de ani. "Rar râdeai, iar acum înțeleg, acum că sunt mai în vârstă decât ai ajuns tu vreodată să fii. Îți place părul meu? ")

Narațiunile lui Dawn Downey descriu legăturile care ne unesc.